Confidenţialitate


Autorităţile bucureştene, în alertă din cauza ninsorilor abundente prognozate


Autorităţile bucureştene, în alertă din cauza ninsorilor abundente prognozate

Peste 500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină zilnic în sprijinul populaţiei şi al autorităţilor locale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în această perioadă în care se anunţă cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

În cadrul unei reuniuni, au fost stabilite măsurile pentru asigurarea protecţiei populaţiei.

S-a stabilit că echipajele SMURD vor efectua patrularea, după finalizarea cazului şi până la revenirea la bază, în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară, arată sursa citată.

În funcţie de evoluţia vremii, în cursul zilei de joi va fi activată şi grupa operativă la nivelul unităţii şi, la nevoie, vor fi suplimentate efectivele de intervenţie cu personalul aflat în turele libere.

În perioada 22 martie, ora 23.00, 23 martie, ora 15.00, este anunţat cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)