Confidenţialitate


Autoritățile municipale vor aloca cel puțin 5% din bugetul local pentru finanțarea spitalelor județene. Proiectul de lege a primit votul final în Camera Deputaților | AUDIO


Autoritățile municipale vor aloca cel puțin 5% din bugetul local pentru finanțarea spitalelor județene. Proiectul de lege a primit votul final în Camera Deputaților | AUDIO

Autoritățile municipale vor aloca cel puțin cinci la sută din bugetul local pentru finanțarea spitalelor județene. Este vorba despre sume pentru reparații și modernizări, cheltuieli de personal și dotarea cu echipamente medicale. Așa prevede un proiect care a primit votul final în Camera Deputaților. Deputatul USR, Emanuel Ungureanu a atras atenția că multe dintre spitalele și centrele de transfuzii din România au nevoie urgent de modernizări.

Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Este o rușine, să știți, ca țară, că nu ne permitem să avem niște centre de transfuzii în zona seismică”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pot să vorbesc despre Maternitatea din Cluj, Stanca, care este o ruină. Este un grajd. Orașul are un miliard de euro pe an și lasă spitalele să fie niște cotețe. Este o rușine, să știți, ca țară, că nu ne permitem să avem niște centre de transfuzii în zona seismică, cel puțin pe Vrancea și pe Buzău, care să fie sigure. Doamne ferește în cazul unei catastrofe vom avea nevoie de sânge pentru cei care vor să fie salvați și centrele de transfuzii în caz de calamitate sunt primele care pică. Este o chestiune care ține de siguranță națională și trebuie autoritățile locale să se implice”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR.

Proiectul a fost inițiat de USR și a fost votat de majoritatea aleșilor, cu excepția parlamentarilor de la SOS România.

Deputatul Nini Pascalini susține că proiectul ar încălca autonomia locală în condițiile în care trebuie să contribuie cu bani pentru spitalul județean toate autoritățile municipale de pe raza aceluiași județ.

Nini Pascalini, deputat AUR: „Această lege prezintă probleme fundamentale care nu pot fi ignorate”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Deși aparent bine intenționată, această lege prezintă probleme fundamentale care nu pot fi ignorate, și anume că în primul rând proiectul încalcă principiul autonomiei locale, atribuind responsabilități suplimentare autorităților locale, fără a le asigura resursele financiare necesare pentru a le îndeplini”, a declarat Nini Pascalini, deputat AUR.

Proiectul privind finanțarea spitalelor de către autoritățile municipale merge acum la Cotroceni pentru a fi promulgat.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ministrul Sănătății vrea să revină la rezidențiatul pe post: Este modalitatea corectă care să aducă în toate comunitățile tinerii medici / Ne trebuie pârghii de atragere a personalului medical | AUDIO


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează