Confidenţialitate


Autorii sângerosului atac armat din California, identificați


Autorii sângerosului atac armat din California, identificați

Poliția orășelului american San Barnardino anunță că i-a identificat pe cei doi autori ai atacului armat comis aseară și în care au murit 14 persoane.

Ambii au fost lichidați în operațiunea trupelor speciale trimise la locul masacrului, un centru medical de recuperare.

Potrivit CNN, Syed Farook participase la o petrecere organizată în incinta Inland Regional Center, de la care a plecat furios.

Ulterior, s-a întors însoțit de Tashfeen Melik, despre care se crede că era partenera sa de viață.

Cei doi tineri au deschis focul asupra celor prezenți.

17 victime sunt internate în spitale.

Preşedintele Barack Obama a condamnat atacul.

Liderul de la Casa Albă a solicitat, în mai multe rânduri, înăsprirea legislaţiei privind deţinerea armelor de fac, dar a întâmpinat opoziţia republicanilor, care sunt majoritari în Congres.

În ultima săptămână, un alt atac armat a fost comis la o clinică de planning familial din Colorado, unde 3 persoane au fost ucise şi 9 au fost rănite.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa