Confidenţialitate


Austria vrea alocații mai mici pentru copiii românilor care lucrează în această țară


Austria vrea alocații mai mici pentru copiii românilor care lucrează în această țară

Austria vrea să reducă alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară, la nivelul celor din România.

Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, cere o reformă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană, fiind nemulţumit de faptul că statul austriac plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deşi în România indemnizaţia este mult mai mică.

”În prezent, pentru doi copii, Austria plăteşte 300 de euro, iar în România ar primi 30 de euro” spune ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz.

Oficialul cere astfel Uniunii Europene să modifice normele privind ajutoarele pentru familie, astfel încât acestea să fie egale cu cele din ţara de origine.

În replică, Minsterul român de Externe transmite că nu este de acord cu declarațiile ministrului de Externe al Austriei pe tema asistenţei sociale, cu referire expresă la România, arătând că libera circulaţie presupune şi accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale.

În plus, MAE atrage atenția că menţionarea României este nejustificată, având în vedere că marii beneficiari ai alocaţiilor date de Austria nu sunt românii.

    România se regăseşte abia pe locul 5 între statele membre către ai căror cetățeni sunt transferate aceste alocaţii, după Ungaria, Slovacia, Polonia şi Slovenia.

“Libera circulaţie a persoanelor şi lucrătorilor este un principiu fundamental al UE, care presupune aspecte concrete, printre care accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale. Ca şi ceilalţi cetăţeni europeni care lucrează în alte state membre, cetăţenii români au şi trebuie să aibă acces la prestaţiile ce rezultă din munca depusă şi contribuţiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă şi contrară dreptului european în vigoare. În plus, gradul de integrare al cetăţenilor români aflaţi în Austria în societatea gazdă este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci”, arată MAE român, citat de Mediafax.

Astfel, Ministerul român de Externe susține că amplificarea, în mod artificial, în contextul actual premergător alegerilor regionale din Austria, a unor astfel de poziţionări riscă să-i transforme pe cetăţenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne şi, în acelaşi timp, să afecteze relaţiile bilaterale româno-austriece.

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează