Confidenţialitate


Australia a interzis cabinele pentru bronzat


6 state australiene nu mai au cabine de bronzat deschise de la 1 ianuarie: Tasmania, Queensland, New South Wales, Australian Capital Territory, Victoria şi South Australia. În statul Western Australia nu s-a stabilit deocamdată data la care decizia va intra în vigoare, în timp ce Northern Territory este singurul stat care nu dispune de cabine de bronzare pentru uz comercial.

Ministrul australian interimar al Sănătăţii Mark McArdle susține că statul Queensland are deja cel mai mare număr de cazuri de cancer de piele, la nivel mondial, şi nu există nicio îndoială că este o legătură directă între utilizarea regulată a cabinelor de bronzare şi melanomul malign.

Potrivit Consiliului oncologic australian, doi din trei australieni vor fi diagnosticaţi cu o formă de cancer al pielii înaintea vârstei de 70 de ani, un nivel al incidenţei acestei boli de două până la de trei ori mai mare decât cel înregistrat în Canada, în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie.

Mai multe studii au arătat că utilizarea cabinelor de bronzare de către persoanele cu vârsta între 18 şi 39 de ani măreşte riscul de melanom, cea mai des întâlnită formă de cancer de piele în cazul tinerilor australieni, care este întâlnită, în medie, la 41% dintre cazurile de pacienţi cu cancer de piele.

În Europa, dar și pe continentul american, sunt state care au interzis utilizarea de către minori a cabinelor pentru bronzat.


Ultimele stiri
Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează