Confidenţialitate


Augustin Lazăr, la încheierea mandatului: “Mi-am îndeplinit obiectivele asumate”


Augustin Lazăr, la încheierea mandatului: “Mi-am îndeplinit obiectivele asumate”

Augustin Lazăr transmite, joi, la încheierea mandatului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), că a îndeplinit obiectivele pe care și le-a asumat la preluare, menționând printre acestea soluționarea dosarelor istorice.

“Am avut onoarea și responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deținând cea mai înaltă funcție pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetățeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public. Cetățenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general. În momentul de față, Ministerul Public este o instituție modernă, întărită, capabilă să își îndeplinească rolul constituțional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii și de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, transmite Augustin Lazăr, în mesajul de încheiere a mandatului.

Procuror general menționează în mod deosebit, ca obiectiv îndeplinit, soluționarea dosarelor istorice, o restanță majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesității stabilirii adevărului judiciar cât și ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric.

“La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generație de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunități de perfecționare profesională, pentru că garanția independenței ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competență și respectarea standardelor de etică și integritate profesională. În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-și îndeplini rolul constituțional, să aibă încredere în justiție, ca factor determinant pentru modernizarea societății românești și consolidarea statului de drept”, conchide Augustin Lazăr.

Mandatul lui Augustin Lazăr la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) se încheie pe 27 aprilie. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii l-a desemnat deja ca procuror general interimar pe Bogdan Licu, adjunctul lui Lazăr. La Ministerul Justiției este în plină desfășurare cea de-a doua procedură de selecție a unui nou procuror general, joi fiind ultima zi de depunere a candidaturilor. Până acum, și-au depus candidaturile procurorii Gabriela Scutea și Ionel Corbu.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează