Confidenţialitate


Au fost descoperite urme ale unei specii noi de dinozaur uriaș carnivor, ce a trăit pe teritoriul Australiei


Au fost descoperite urme ale unei specii noi de dinozaur uriaș carnivor, ce a trăit pe teritoriul Australiei

Oamenii de știință de la Universitatea din Queensland au analizat o serie de amprente fosile și au ajuns la concluzia că au aparținut unor dinozauri uriași, carnivori, înalți de până la trei metri, cu un corp ce atingea lungimea de zece metri, potrivit CNN.

“Dinozaurul T. Rex avea circumferința șoldurilor de aproape 3 metri și aveau o lungime de 12 până la 13 metri, dar această specie a apărut la 90 de milioane de ani după acești uriași descoperiți acum în Queensland”, spune Anthony Romilio, șeful lucrărilor de paleontologie de la universitatea australiană.

Amprentele fosilizate, ce datează din perioada timpurie a Jurasicului, de acum 165-151 milioane de ani, au lungimi de 5-60 de centrimetri, unele ajungând și la 80 de centrimetri. “Aceste urme au fost făcute de dinozauri care mergeau prin pădurile mlăștinoase ce acopereau teritoriul de sud al Queensland’, spune profesorul Ramilio.

Acesta subliniază faptul că până acum se știe de existanta speciei Tyrannosaurus rex, în America de Nord, a speciei Giganotosaurus din America de Sud și Spinosaurus în Africa. Descoperirile recente arată că a existat și altă specie de dinozauri uriași, carnivori în Australia.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează