Confidenţialitate


Au apărut măștile cu CIP


Au apărut măștile cu CIP

Unele măști pentru profesioniști sunt prevăzute cu cipuri RFID. O companie franceză care comercializează astfel de produse subliniază că scopul cipului este de a stabili de câte ori sunt spălate măștile reutilizabile și NU pentru a urmări oamenii.

De la începutul crizei, o companie franceză comercializează măşti pentru profesionişti echipate cu un cip, recunoscut pentru faptul că a „revoluţionat” industria, fiind folosit pentru cardurile de credit sau încorporat în etichetele îmbrăcăminţii.

Potrivit presei franceze, experţii confirmă faptul că unele modele de măşti sunt echipate cu cipuri. Acestea nu au însă rolul de a spiona, ci de a stabili numărul de spălări pentru o mască reutilizabilă. Astfel, să nu fie depăşită limita pentru care sunt certificate. Acest cip înlocuiește de fapt codul de bare prezent, de obicei, pe un produs.

Cei care au gândit sistemul utilizat pentru aceste măști precizează faptul că masca este urmărită şi nu utilizatorul. Nu există nicio legătură între identitatea purtătorului şi mască, subliniază atât autoritățile franceze cât și companiile care au pus pe piață acest tip de produse.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…