Confidenţialitate


Atenționări de caniculă și furtuni în acest sfârșit de săptămână


Atenționări de caniculă și furtuni în acest sfârșit de săptămână

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de disconfortul termic accentuat pentru regiuni din sud şi sud-est.

În nord, nord-est şi centru, iar sâmbătă în sud-est, se anunţă furtuni, cu ploi torenţiale şi grindină.

Potrivit ANM, vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, local, în regiunile sudice şi sud-estice, iar vineri şi în cele vestice, astfel încât indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 36 de grade.

Vineri, local în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, iar sâmbătă în cele sudice şi sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de peste 60…70 km/h), descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi izolat grindină.


Ultimele stiri
Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere

Ce spune procurorul general al României despre proiectul dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Cristina Chiriac vorbește…

Un avion a fost avariat pe aeroportul din Riyadh, pe fondul intensificării atacurilor houthilor

Bani pentru fermierii afectați de seceta din 2025. Când se depun cererile și care este suma oferită pe…

Federațiile europene de fotbal cer revenirea la vechiul calendar al pauzelor internaționale. Programul actual crește riscul accidentărilor



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează