Confidenţialitate


Atenționare de călătorie în Bulgaria din cauza precipitațiilor abundente


Atenționare de călătorie în Bulgaria din cauza precipitațiilor abundente

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, luni şi marţi, întreg teritoriul bulgar va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, pe alocuri însoţite de vânt puternic.

Potrivit MAE, au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică:

* Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare în regiunile: Vidin, Montana, Vraţa, Sofia, Sofia-Regiune, Pernik, Kiustendil, Loveci, Pleven, Gabrovo şi Veliko Târnovo. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare, cu valori între 15 şi 30 litri/mp. Stratul de zăpadă format va atinge 5 cm, iar în zona montană până la 15 – 25 cm şi există pericolul formării de polei;

* Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie în regiunile: Blagoevgrad, Pazardjik, Smolian şi Plovdiv, unde se vor înregistra însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, cu valori cuprinse între 20 şi 30 litri/mp. Stratul de zăpadă format în zona montană va atinge 10 – 20 cm, existând pericolul formării de polei;

* Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi vânt puternic în regiunile: Dobrici, Varna şi Şumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, cu valori cuprinse între 20 şi 30 litri/mp. Vântul va sufla dinspre nord-nord-vest în rafale de până la 20 – 24 m/sec;

* Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile: Stara Zagora, Haskovo, Kârdjali, Sliven, Yambol, Burgas, Ruse, Târgovişte, Razgrad şi Silistra. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, care vor atinge valori între 20 şi 30 litri/mp.

Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului.

Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării de polei, a troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de precipitaţii însoţite de vânt puternic, precizează MAE.


Ultimele stiri
Taxele locale vor fi modificate de anul viitor, anunță premierul Ilie Bolojan: „Vor fi aplicate la valorile de…

STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…