Confidenţialitate


Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie să ne uităm cu îngrijorare la ce poate produce această dezinformare” | AUDIO


Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie să ne uităm cu îngrijorare la ce poate produce această dezinformare” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambulanțierul rănit în urma atacului de sâmbătă seara dintr-o localitate din județul Cluj a fost supus din nou, în această dimineață, unei intervenții chirurgicale. Medicii spun că este stabil, dar sunt rezervați cu privire la evoluția stării lui de sănătate. Șoferul a fost rănit de cioburile sparte de la geamul portierei, spart cu un bolovan. „Ambulanța neagră care răpește copii” este un fake-news care apare periodic în spațiul public. De data aceasta, efectul dezinformării din rețelele sociale a fost violența extremă: atacarea cu topoare, pietre și bâte a echipajului unei salvări care venise la o solicitare prin 112. Cum s-a ajuns aici?

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reacția oamenilor la zvonuri, la dezinformare, la manipulare nu e nouă, spune la Europa FM sociologul Gelu Duminică

„Cine controlează povestea asta nu face decât să câștige. Întărâtă-i, drace, că mie-mi place. Stăpânirea prin frică, prin angoasă, prin panică, prin revoltă nu e nouă, e de mii de ani”, a spus sociologul Gelu Duminică.

Nouă este, însă, puterea de propagare a știrilor false, prin rețelele sociale în fața cărora nu este nimeni protejat. Alexandru Rus, primarul comunei Recea Cristur, județul Cluj, acolo unde echipajul ambulanței a fost atacat.

Primarul comunei Recea Cristur, Alexandru Rus: „Nu au cultură, ei se uită pe imagini, nu toți știu citi, nu toți înțeleg”

Și acolo în comunitate cred că sunt 50 de copii la casele alea. «Băi, n-a venit salvarea la voi niciodată?». «Cum nu, domn’ primar? Întotdeauna sunăm și ne tratează. Păi n-a fost salvare ca și aia». Într-adevăr, era un model de salvare din ăsta modern. Nu au cultură, nu știu, ei se uită pe imagini, nu toți știu citi, nu toți înțeleg. Îs manipulați cu telefoanele. Și să știți că sunt foarte activi. De la ăla de cinci ani n-am văzut care are smartphoneși știe orice să facă cu telefon”, a povestit pentru Europa FM primarul din Recea Cristur, Alexandru Rus. 

Îngrijorător e faptul că statul pare să nu facă mai nimic în fața valurilor de dezinformare de pe toate rețelele sociale, mai spune sociologul Gelu Duminică.

„Cred că trebuie să ne uităm cu îngrijorare la ceea ce poate produce această dezinformare, cumulat cu slaba încredere și cu incapacitatea instituțiilor de a provoca încredere”, ne-a mai spus sociologul Gelu Duminică. 

Dezinformarea despre „Ambulanțele care răpesc copii” este doar un ultim exemplu de fake news răspândit prin rețelele sociale. Dintre cele mai recente – apa Dunării furată de alte state sau negarea regimului comunist.

Șapte persoane au fost arestate după atacul asupra unei ambulanțe în județul Cluj.  Potrivit anchetatorilor, agresorii ar fi acționat după ce pe TikTok a circulat un clip fals despre o presupusă „ambulanță neagră care fură copii”.

Președintele interimar al Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan, spune pentru Europa FM că România ar fi într-o stare de alertă față de dezinformare

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noi ne aflăm într-un moment de criză din punct de vedere al nivelului de dezinformare. Consider că instituțiile din România ar trebui să se comporte în acest moment ca fiind în stare de alertă față de dezinformare. Atât de grav este ceea ce se întâmplă în societate. Nu fac strict referire la ceea ce s-a întâmplat la Cluj. Acesta este un declanșator. A fost o lebădă neagră de weekend care se putea transforma într-o tragedie. Este, în schimb, o oglindă care ar trebui să multiplice de o mie de ori, cel puțin, ce se întâmplă în platforme. Instituțiile statului trebuie să-și clarifice competențele, cadrul legislativ și să facă absolut tot ce le stă în putință pentru a comunica și pentru a ridica nivelul de încredere a românilor în ele”, explică președintele interimar al Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan.

Proiectul de lege împotriva dezinformării este blocat de un an la Camera Deputaților, după ce a trecut tacit de Senat.

Inițiatorul Radu Miruță i-a cerut președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să pună urgent proiectul pe ordinea de zi, în regim de urgență,  în contextul amplificării știrilor false din mediul online.


Ultimele stiri
Germania: AfD intenționează să formeze un guvern minoritar în Saxonia-Anhalt | AUDIO

Exporturile de ovine și caprine din România ar putea fi reluate înainte de sfârșitul anului | AUDIO

Ce aduce nou începutul școlii. O nouă programă pentru clasele a IX-a, după aproape 20 de ani. Director:…

Austria: purtarea vălului islamic, interzisă în școli pentru fetele care nu au împlinit vârsta de 14 ani |…

Dolj: Un tânăr suspectat că ar fi furat o mașină din Bulgaria a fost prins. A fugit după…

Telefoanele mobile ar putea fi interzise și în licee, iar interdicția s-ar aplica inclusiv în pauze. Ce prevede…

Se prefigurează o penurie de combustibil pentru nave. Atacurile asupra rafinăriilor și perturbarea transporturilor, principalele cauze

Controale în toate cantinele și bucătăriile din școli. ANSVSA verifică și firmele de catering | AUDIO

Arad: După șapte ani, elevii de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” au sărbătorit începutul noului an școlar…

Austria pregătește interzicerea prin Constituție a „islamului politic”. Cancelarul: „Nu vreau ca nepoții noștri să crească într-un stat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează