Confidenţialitate


Asociația Dăruiește Viață donează Spitalului Marie Curie un cazan pentru apă caldă


Asociația Dăruiește Viață donează Spitalului Marie Curie un cazan pentru apă caldă

Asociația „Dăruiește Viață” a donat Spitalului „Marie Curie” un cazan de capacitate mare, care va asigura unității medicale apă caldă și căldură pe perioada avariilor RADET.

Cazanul a ajuns la Spitalul „Marie Curie”, însă va mai dura aproximativ 10 zile până când va putea fi pus în funcțiune, din cauză că trebuie parcurse toate procedurile legale pentru instalarea lui, a precizat Oana Gheorghiu pentru Hotnews.ro.

Cazanul va asigura apă caldă și căldură și pentru Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu, aflat în imediată apropiere. Cele două spitale au instalații comune pentru apă caldă și încălzire.

Oana Gheorghiu mai spune că donarea acestui cazan către spital era în plan de mai mult timp, însă problemele din ultima perioadă – spitalul nu a avut apă caldă și căldură din cauza unei avarii RADET – au făcut că donația să fie urgentată.

Amintim, Spitalul de Copii „Marie Curie” și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu, care nu au avut apă caldă și căldură timp de peste 3 zile săptămâna trecută, au rămas din nou fără apă caldă și căldură, timp de 48 de ore, începând de luni, de la ora 15.00, potrivit unei informări transmise de RADET către Direcția de Sănătate Publică București.

Cele două spitale au, împreună, peste 400 de copii internați – Spitalul Marie Curie are peste 300 de copii internați, iar Centrul Robănescu peste 100.

Reprezentanții RADET au precizat că este vorba despre continuarea lucrărilor de săptămâna trecută, la magistrala de la CET Progresu.

Asociația „Dăruieste Viață”, care construiește, exclusiv din donații și sponsorizări, primul spital de oncologie și radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România, a anunțat, la finalul lunii octombrie, că lucrează la un masterplan pentru refacerea de la zero a Spitalului Marie Curie.

Peste 1.700 de companii și peste 260.000 de donatori persoane fizice s-au alăturat până acum proiectului și au donat pentru construirea spitalului.


Ultimele stiri
Hunedoara: Trafic feroviar blocat în Defileul Jiului din cauza unei defecțiuni la un tren de marfă | AUDIO

Ministrul Apărării merge la Bruxelles pentru două reuniuni. Va avea întâlniri bilaterale cu oficiali ai NATO și UE

Curtea Constituţională ar putea amâna pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraților | AUDIO

Zece oameni au murit în urma unui atac armat într-o școală din vestul Canadei | AUDIO

Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…