Confidenţialitate


Armistiţiul între Israel şi Hamas va fi prelungit cu o zi | AUDIO


Armistiţiul între Israel şi Hamas va fi prelungit cu o zi | AUDIO

Armistiţiul între Israel şi Hamas va fi prelungit cu o zi, a confirmat Qatarul, ţară mediatoare.

Înțelegerea a fost încheiată cu câteva minute înainte ca încetarea focului să expire, la ora locală 7.

Negocierile pentru eliberarea ostaticilor vor continua si ele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Prelungirea armistiţiului se face în aceleaşi condiţii ca cele ale altor pauze: încetarea activităţilor militare şi intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, a explicat  purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului.

Miercuri seară a avut loc cel de-al șaselea schimb de ostatici. 10 israelieni, 2 cetățeni ruși si 4 tailandezi au fost eliberați de gruparea islamistă.

Până acum, armistițiul a dus la eliberarea a 70 de israelieni și cetățeni cu dublă cetățenie, în primul rând femei și copii.

Alți trei cetățeni israelieni și 24 de cetățeni străini au fost eliberați în afara acordului. Pe de altă parte, 210 palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene – în principal femei și minori.

Israelul a acceptat acordul actual privind o pauză umanitară „pentru a scoate ostaticii”, a spus un consilier principal al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.

Întrebat despre negocierile pentru orice alte acorduri, acesta a spus: „Aceasta este doar o pauză umanitară în lupta noastră împotriva Hamas, Israelul este hotărât să distrugă Hamas și stăpânirea acestuia asupra Gaza”.

Miercuri, ambele părți declarau că sunt gata pentru reluarea luptelor.

Sursa foto: Shutterstock


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…