Confidenţialitate


Arhiepiscopul de Canterbury demisionează în urma anchetei privind neraportarea abuzurilor comise de un voluntar din taberele creștine de vară


Arhiepiscopul de Canterbury demisionează în urma anchetei privind neraportarea abuzurilor comise de un voluntar din taberele creștine de vară

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, cel mai important episcop al Angliei și liderul spiritual al comuniunii anglicane globale, a demisionat marți după ce o anchetă a dezvăluit că nu a anunțat poliția despre abuzurile fizice și sexuale în serie comise de un voluntar din taberele creștine de vară, pe nume John Smyth, scrie Associated Press.

„Este foarte clar că trebuie să îmi asum responsabilitatea personală și instituțională pentru perioada lungă și retraumatizantă dintre 2013 și 2024”, a declarat Welby în declarația prin care și-a anunțat demisia.

„Cred că demisia este în interesul Bisericii Angliei, pe care o iubesc mult și pe care am fost onorat să o slujesc”, a adăugat Arhiepiscopul de Canterbury.

Cine este John Smyth

Smyth – un avocat și predicator laic – membru al congregației fără a fi hirotonit, conducea tabere de vară pentru tinerii creștini.

Acesta a fost acuzat că a vizat până la 30 de băieți, pe care i-a cunoscut în taberele de vară în anii 1970 și 1980.

El a ales băieții care participau la tabere și la sesiuni în școli publice importante, inclusiv la Winchester College, înainte de a-i duce la el acasă și de a-i bate.

Smyth s-a mutat apoi în Zimbabwe și Africa de Sud, unde se presupune că a abuzat alți 85 până la 100 de „tineri de sex masculin cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani”.

Raportul de săptămâna trecută a concluzionat că Smyth „ar fi putut și ar fi trebuit” să fie raportat la poliție în 2013, când liderilor Bisericii, inclusiv lui Welby, le-au fost prezentate detalii despre abuzurile sale, scrie BBC.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Managerul Serviciului de Ambulanță Gorj, în cazul decesului minorului de 16 ani: Transferul se putea face de la Gorj cu o ambulanță cu asistent medical dacă un medic al Spitalului Județean ar fi însoțit pacientul. Nu ni s-a solicitat asta | AUDIO


Ultimele stiri
Miniștrii agriculturii din G7 se reunesc la Paris. Discuții despre criza alimentară și securitatea aprovizionării cu îngrășăminte |…

Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Franța: Emmanuel Macron promite măsuri judiciare pentru infracțiunile comise în timpul protestelor de sâmbătă. 1.800 de persoane au…

Constanța: Accident grav pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri…

Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează