Confidenţialitate


Argeș: Masca devine obligatorie și pe stradă


Argeș: Masca devine obligatorie și pe stradă

Masca devine obligatorie și pe stradă, începând de joi, în jud Argeș.  Dacă sunt cel puțin două persoane într-un grup, cu vârsta peste 5 ani, masca va fi obligatorie, potrivit deciziei luate acum în ședința CJSU.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
a decis și că în mijloacele de transport în comun vor putea fi luați călători, care poartă mască, doar în limita locurilor pe scaune. Prefectul a anunțat că cei care nu respectă regulile vor primi amenda maximă, de 2.500 de lei.

Emanuel Soare, a spus, la finalul ședinței, că evenimentele private urmează să se desfășoare până la orele 22:00 în timpul săptămânii și până la ora 23:00 în weekend.

„Orice operator economic care nu respectă legislația în vigoare va fi amendat și va avea activitatea închisă pentru 14 zile. Suntem pe un trend crescător în Argeș, dar am speranța că de acum încolo lucrurile se vor îmbunătăți. Nu considerăm în acest moment că izolarea și carantina sunt soluții eficiente, de aceea am venit cu propuneri adaptate”, a mai declarat prefectul județului Argeș.

În acest moment în Județul Argeș sunt 546 de persoane internate în spital și 461 de persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică).

Decizia era una previzibilă având în vedere declarațiile făcute în urmă cu o zi de Emanuel Soare.

“În acest moment, nu avem date care să ne conducă spre adoptarea ultimei soluții: carantina. Mâine vom organiza ședința CJSU și vom discuta despre ce măsuri suplimentare vom adopta. Nu este contextul creat pentru carantinarea vreunei localități din Argeș. Răspândirea comunitară este pe întreg teritoriul județului.

Sunt anumite localități care erau pe o listă scurtă, dar trendul este descendent. Din analizele preliminare, din acest moment, nicio localitate nu îndeplinește toate criteriile pentru carantinare”, a declarat, luni, după ce s-a întâlnit cu primarii din județ, prefectul Emanuel Soare.


Ultimele stiri
Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…

Atacurile Iranului au provocat pagube de miliarde de dolari agențiilor de informații americane din Orientul Mijlociu

Focar de malarie pe aeroportul din Frankfurt. Un angajat a murit, în timp ce alți cinci primesc tratament…

București: Adolescentul de 17 ani care a condus fără permis și a lovit cinci mașini, arestat preventiv. A…

Neamț: criza apei din Târgu Neamț și împrejurimi, declarată situație de urgență. Autoritățile cer Guvernului fonduri pentru înlocuirea…

Marile rețele comerciale se extind în România. Magazine noi în mai multe orașe și noi locuri de muncă…

Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru căldură și apă caldă. Primarul general ia în calcul creșterea tarifelor:…

București, pe locul 2 în topul celor mai ieftine orașe europene de vizitat în septembrie. Cât costă, în…

Blocaj în Senat pe examenul de admitere la liceu. Votul ar putea fi reluat în cursul zilei |…

Bolojan, după adoptarea Legii ANI: „Votul a fost unul greu pentru PNL”. Liberalii vor lua toate măsurile pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează