Confidenţialitate


ARGENTINA: Opozantul Alberto Fernandez câştigă alegerile prezidenţiale


ARGENTINA:  Opozantul Alberto Fernandez câştigă alegerile prezidenţiale

Peronistul Alberto Fernandez a câştigat, din primul tur, alegerile prezidenţiale din Argentina.

Opozantul s-a impus în faţa preşedintelui liberal în exercițiu Mauricio Macri, potrivit rezultatelor parţiale.

După numărarea a aproape 80% din buletinele de vot, Alberto Fernandez a obţinut 47,45% din voturi, faţă de 41,11% contracandidatul său. El devine astfel noul preşedinte al statului cu 44,5 milioane de locuitori, relatează Agerpres, citând France Presse.

Pentru a câştiga din primul tur, un candidat trebuie să obţină peste 45% din voturi sau peste 40% din sufragii cu un avans de peste zece puncte procentuale în faţa celui de al doilea candidat.

Potrivit Ministerului de Interne, prezenţa la scrutin a fost de peste 80%.

“Este o zi mare pentru Argentina”, a reacţionat, încrezător, în faţa presei, Alberto Fernandez, a cărui parteneră pentru vicepreşedinţia ţării este fosta preşedintă Cristina Kirchner (2007-2015), la puţin timp după închiderea secţiilor de vot.

Preşedintele la final de mandat, Mauricio Macri, de 60 de ani, a cărui popularitate a scăzut puternic anul trecut din cauza gravei crize economice cu care se confruntă ţara, a declarat după ce a votat că “două viziuni concurente despre viitor sunt în joc”.

După ce a votat, Fernandez a promis să depună eforturi pentru a reduce puternica polarizare politică care afectează ţara, între peronişti şi susţinătorii lui Macri, care a candidat pentru un al doilea mandat.

” ‘Noi’ şi ‘ei’ s-a terminat”, a dat asigurări avocatul de 60 de ani. “Trecem printr-o profundă criză economică, fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce se va întâmpla”, a subliniat el.

La alegerile primare din august – considerate o repetiţie generală înainte de alegerile prezidenţiale – Fernandez l-a devansat pe Macri cu 17 puncte procentuale, dar acesta a reuşit să reducă substanţial distanţa, notează AFP.


Ultimele stiri
Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…

Două avioane, vizate de alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Amenințările s-au dovedit false | AUDIO

Actorul britanic Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra. Pronunțarea pedepsei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează