Confidenţialitate


Arafat: Bolile banale nu se răspândesc cu viteza COVID-19 şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de cadre medicale


Arafat: Bolile banale nu se răspândesc cu viteza COVID-19 şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de cadre medicale

Bolile banale nu se răspândesc cu viteza cu care COVID-19 se răspândeşte şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de persoane din domeniul sanitar, susține şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

‘Nu ascultaţi pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală. Bolile banale nu se răspândesc cu viteza cu care COVID-19 se răspândeşte şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de persoane din domeniul sanitar care mor la datorie îngrijind pe cei infectaţi cu virusul care cauzează această boală.

Ştiu cât de greu a fost tuturor cu măsurile de distanţare şi restricţiile care au fost impuse, dar singura soluţie pentru a evita o creştere exponenţială a numărului infectărilor este de a respecta măsurile de prevenţie prevăzute, cum ar fi purtatul măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun, evitarea zonelor aglomerate, aplicarea măsurilor de igienă şi colaborarea cu autorităţile pentru a reuşi, împreună, să diminuăm, cât de mult posibil, impactul acestei boli în următoarea perioadă’, scrie Raed Arafat pe Facebook.

Potrivit lui, deşi în urmă cu câtva zile un profesor în medicină spunea despre COVID-19 că ar fi o ‘biată gripă’, în lume zeci de mii de persoane din domeniul medical s-au infectat cu acest virus, unii ajungând în stare critică.

‘În SUA numărul deceselor cadrelor medicale a atins aproximativ 600, iar în Italia, Spania, China şi alte ţări decesele în rândul cadrelor medicale au fost tot la un nivel ridicat. În România, am pierdut colegi de la serviciile de ambulanţă, Pompieri, Poliţie, secţiile din spitale, iar unii au fost salvaţi la limită după o lungă luptă între viaţă şi moarte pe paturile de terapie intensivă. Oare este chiar vorba despre o ‘biată gripă’ cum spunea colegul nostru profesor? Gripa obişnuită, chiar dacă duce la decesul unui număr de pacienţi anual, aceasta nu ucide personalul medical care îngrijeşte pacienţii respectivi’, menţionează secretarul de stat în MAI.

În opinia sa, COVID-19 este ‘o boală serioasă, fără tratament şi fără vaccin’, care continuă să se răspândească pe plan mondial.

‘Peste 8.500.000 de persoane infectate şi aproape 500.000 de persoane decedate pe plan mondial, iar pandemia încă este la începutul ei dacă luăm în considerare întregul mapamond. Indiferent de ce comentează unii şi afirmă alţii despre această pandemie, indiferent de cât încearcă unii să vă convingă că măsurile luate au fost exagerate şi că această boală nu este aşa de gravă, intrând în logica conspiraţiei mondiale, COVID-19 este o problemă serioasă de sănătate publică, iar limitarea răspândirii acestei boli depinde de noi toţi’, subliniază Raed Arafat.


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…