Confidenţialitate


Arafat: Au fost trimise două echipe medicale de sprijin la Arad şi Hunedoara


Arafat: Au fost trimise două echipe medicale de sprijin la Arad şi Hunedoara

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunţat, sâmbătă, trimiterea a două echipe medicale în sprijinul autorităţilor locale din Arad şi Hunedoara în contextul epidemiei de coronavirus.

“În ultima perioadă am acţionat pe două paliere: unul pentru a veni în sprijinul colegilor care au nevoie de consultanţă, au nevoie de colegi care să vină să vadă din afară să vadă ce se întâmplă, sfaturile necesare pentru a repune situaţia pe un făgaş cât mai aproape de normal în aceste condiţii. Aici vorbesc despre Arad, Hunedoara unde au fost trimise de ieri dimineaţă (vineri – n.r.) două echipe constituite din medici de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – medici epidemiologi de la Centrul din Timişoara. Doi s-au deplasat la Arad, doi la Hunedoara. Doi medici anestezişti reanimatori militari de la Spitalul Militar Timişoara, Spitalul Militar Craiova şi doi colegi de la serviciile de urgenţă UPU SMURD Timişoara, UPU SMURD Craiova. Misiunea pe care o au colegii este să vină în sprijinul autorităţilor”, a precizat Raed Arafat.

Echipele de medici au fost detaşate la prefecturi, “ca să impună anumite soluţii pentru problemele cu care se confruntă cele două localităţi cu spitalele – Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva”, a adăugat secretarul de stat.

Potrivit lui Raed Arafat, “acest tip de echipe de sprijin vor fi trimise şi în alte zone dacă apare necesitatea sau dacă ni se solicită, fără nicio întârziere”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO

Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…

Piața Victoriei: Greve și proteste – risc de blocaj? Invitat este sociologul Vladimir Ionaș | AUDIO

Curtea de Apel București a respins cererea angajaților ASF, care solicitaseră anularea deciziei Guvernului de a le fi…