Confidenţialitate


Arad: Zeci de persoane au participat la marșul pentru siguranța femeilor. Carmen Gendelon: „Vrem ca femeile să poată umbla fără frică pe stradă, acasă, la locul de muncă” | GALERIE FOTO


Arad: Zeci de persoane au participat la marșul pentru siguranța femeilor. Carmen Gendelon: „Vrem ca femeile să poată umbla fără frică pe stradă, acasă, la locul de muncă” | GALERIE FOTO

Sursa foto: Ciprian Boițiu / Europa FM

Organizațiile care militează pentru apărarea femeilor de violența de orice, abuz sau exploatare au ieșit duminică in stradă in mai multe orașe din România pentru a spune stop, este indeajuns și este nevoie de mai multe măsuri astfel incât victimele să nu mai creadă că teroare din fiecare zi este normalitate. Organizaţiile din Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor au ieșit în stradă pentru a cere Guvernului şi Parlamentului măsuri urgente care să prevină femicidele şi să vină în sprijinul victimelor violenţei de gen.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Arad, peste 60 de persoane, în cea mai mare parte femei, dar și câțiva bărbați, au participat la marșul care s-a desfășurat pe bulevardul Revoluției din centru. Cu pancarde pe care erau scrise mesaje împotriva violenței și scandând, oamenii au mers încolonați pe trotuar de la teatrul la primăriei și înapoi la teatru, unde și-au găsit și susținători, având în vedere că tocmai începuse cel mai mare festival de teatru francofon pentru liceeni, AMIFRAN.

„Suntem toate solidare, agresorii n-au scăpare!”, au strigat manifestanții.

„Mi-aș dori să vorbesc în numele Ramonei și a Danei, pe ambele le-au ucis soții, din păcate”, a spus o femeie venită la protest.

„Ne-am strâns astăzi aici ca să vorbim, ca să se audă toate femeile care au murit anul acesta. Statul nu face nimic”, a declarat o altă femeie.

Un accent aparte s-a pus pe femeile din comunitățile de rromi, unde pe lângă abuzurile generale, femeile, obligate să se căsătorească de copile, sunt victimele și unor tradiții invechite, spun chiar membri comunității.

„Sunt obiceiuri ale romilor ca bărbații să domine femeia, fapt neadevărat. Adică noi nu vedem normal așa ceva”, a spus un bărbat, membru al comunității rome din Arad.

Președintele asociației ADES Dulcis, Carmen Gendelon: Vrem ca femeile să poată umbla fără frică pe stradă, acasă, la locul de muncă

„Suntem împreună la acest marș, pentru că vrem ca femeile să nu mai fie bătute, maltratate, chinuite. Vrem să aibă și ele drepturile egale, să trăiască în liniște, să poată umbla pe stradă, fără frică, acasă, la locul de muncă”, a declarat organizatoarea marșului, Carmen Gendelon.

Organizatorii spun că aproape una din două femei din România au trecut prin violenţă fizică sau ameninţări, violenţă sexuală sau violenţă psihologică din partea partenerului intim.

40 de femei au fost ucise în primele 8 luni ale anului in România.

Conform Inspectoratului General al Poliției Române, 445 de femei au fost ucise de un membru de familie în ultimii 10 ani și peste 36.400 plângeri au fost înregistrate în 2024 numai pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

Marșul din Arad a fost autorizat, supravegheat de jandarmi și polițiști și s-a încheiat fără incidente.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…