Arad: Un depozit de piese auto, cuprins de flăcări. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație | GALERIE FOTO
Sursa foto: Europa FM
La Arad, un incendiu puternic a cuprins un depozit de piese auto. Pentru că au fost degajări mari de fum, iar în apropiere se află cel mai mare cartier din oraș, a fost transmis un mesaj de alertă pentru populație. Locuitorii au fost îndemnați să închidă ferestrele. În apropierea clădirii cuprinse de flăcări se află și o benzinărie. Intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor, iar nicio persoană nu a fost rănită.
Alarma s-a dat în jurul orei 03:30, când doamna Violeta, agent de pază la un dealer auto din apropiere, a văzut fumul și a sunat la 112.
„M-am plimbat și am văzut că a început să iasă fum și, după aia, au început să iasă flăcările. Atunci am sunat și eu la 112 și au venit pompierii și poliția. Era o flacără destul de mare, da. S-au auzit și bubuituri. Era înecăcios fumul. M-am panicat și am crezut că ajunge și la mașini. Și l-am sunat și pe domnul director și a venit și el”, a povestit Violeta, agent de pază.
În scurt timp, flăcări uriașe au cuprins acoperișul pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Mai multe autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns imediat la fața locului. Din cauza dimensiunii incendiului, s-a cerut ajutorul pompierilor din mai multe localități din județ și chiar din Timiș. Aceștia au fost însă întorși din drum după ce incendiul a fost localizat și ținut sub control de salvatorii arădeni.
Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Daniel Baciș: „Nu s-au identificat victime”
„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la acoperiș, cât și în interiorul service-ului, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Astfel, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației. S-a acționat și pentru ventilarea spațiilor și, din fericire, nu s-au identificat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Daniel Baciș.
Incendiul nu s-a propagat la alte construcții învecinate sau la întreaga clădire. Flăcările au distrus o cantitate însemnată de piese auto și alte materiale depozitate în hală.

