Confidenţialitate


Arad: Un depozit de piese auto, cuprins de flăcări. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație | GALERIE FOTO


Arad: Un depozit de piese auto, cuprins de flăcări. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație | GALERIE FOTO

Sursa foto: Europa FM

La Arad, un incendiu puternic a cuprins un depozit de piese auto. Pentru că au fost degajări mari de fum, iar în apropiere se află cel mai mare cartier din oraș, a fost transmis un mesaj de alertă pentru populație. Locuitorii au fost îndemnați să închidă ferestrele. În apropierea clădirii cuprinse de flăcări se află și o benzinărie. Intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor, iar nicio persoană nu a fost rănită.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alarma s-a dat în jurul orei 03:30, când doamna Violeta, agent de pază la un dealer auto din apropiere, a văzut fumul și a sunat la 112.

„M-am plimbat și am văzut că a început să iasă fum și, după aia, au început să iasă flăcările. Atunci am sunat și eu la 112 și au venit pompierii și poliția. Era o flacără destul de mare, da. S-au auzit și bubuituri. Era înecăcios fumul. M-am panicat și am crezut că ajunge și la mașini. Și l-am sunat și pe domnul director și a venit și el”, a povestit Violeta, agent de pază.

În scurt timp, flăcări uriașe au cuprins acoperișul pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Mai multe autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns imediat la fața locului. Din cauza dimensiunii incendiului, s-a cerut ajutorul pompierilor din mai multe localități din județ și chiar din Timiș. Aceștia au fost însă întorși din drum după ce incendiul a fost localizat și ținut sub control de salvatorii arădeni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Daniel Baciș: „Nu s-au identificat victime”

„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la acoperiș, cât și în interiorul service-ului, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Astfel, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației. S-a acționat și pentru ventilarea spațiilor și, din fericire, nu s-au identificat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Daniel Baciș.

Incendiul nu s-a propagat la alte construcții învecinate sau la întreaga clădire. Flăcările au distrus o cantitate însemnată de piese auto și alte materiale depozitate în hală.


Ultimele stiri
Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…

STUDIU: Vaccinarea copiilor a scăzut în mai multe țări europene. România a coborât sub 80% | AUDIO

Nicușor Dan: Este în derulare o anchetă MAE pe cazul Orlivka. Președintele Ucrainei a dat asigurări că școlile…

Avertismentul unui analist al agenției de rating Fitch: România se apropie de categoria ”junk” dacă actuala criză guvernamentală…

28 de posturi de conducere în cercetare au fost deblocate. Cum se va organiza concursul pentru viitorii directori…

Precizări de la Casa de Pensii după Curtea de Conturi a concluzionat că 2,2 milioane de pensii ar…

Cristian Tudor Popescu, despre șeful de partid care i-ar fi spus lui Nicușor Dan să-și vadă de țară,…

Cristian Tudor Popescu, despre șansele învestirii Guvernului Mureșan: „va fi un vot pentru Uniunea Europeană și reformarea României…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează