Confidenţialitate


Arad: Mai mulți cetățeni străini au încercat să treacă ilegal granița


Arad: Mai mulți cetățeni străini au încercat să treacă ilegal granița

Incidentul a avut loc joi dimineața, în jurul orei 3.00, când douăzeci de cetățeni din Irak și Siria intenționau să treacă ilegal granița cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Polițiștii de Frontieră Nădlac, județul Arad, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au descoperit douăzeci de cetățeni străini, între care trei femei, doisprezece bărbați și cinci copii, care mergeau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Aceștia au fost reținuti și au fost duși la sediul instituției pentru cercetări.

După primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak și Siria, adulți cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, iar minorii între 4 și 17 ani.
Aceștia au recunoscut că au încercat să treacă ilegal frontiera.

Poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie luate măsurile legale care se impun.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…