Confidenţialitate


Arad – Dosar clasat fara rezultat in cazul mortii prin otravire a peste 230 de caprioare (AUDIO)


Măsura a fost luată pentru că, spun procurorii, infracţiunea nu putea fi încadrată la braconaj, în baza căreia s-au desfăşurat cercetările, iar clasarea s-a dat pentru că fapta nu e prevăzută ca infracţiune.

‘

Şi totuşi moartea celor peste 230 de căprioare, dar şi fazani sau iepuri, nu poate fi negată de nimeni. Cei nemulţumiţi de clasarea cazului şi care au suferit prejudicii materiale au dreptul să formuleze o plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătăria Arad, iar dacă nici acest răspuns nu îi mulţumeşte, pot adresa o plângere judecătorilor. În acest caz, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate aplica amenzi, iar pentru a proba faptele, poate folosi informaţiile aduate de către procurori.

‘

În decembrie 2011 căprioarele au fost găsite otrăvite pe terenuri agricole din Nădab şi Dorobanţi. Pe lângă emoţia generată, moartea căprioarelor a însemnat şi pierderi materiale. Statul şi gestionarii fondului de vânătoare au estimat pagubele la 250 mii euro ca urmare a depopulării masive.

‘

‘

‘


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează