Confidenţialitate


Arad: Bariera anti-viscol de pe marginea drumurilor a fost compromisa


Consiliul Judeţean Arad a plantat, în decembrie 2013, în premieră naţională, salcie energetică pe 20 de km de pe drumul Semlac-Şeitin-Nădlac, cu scopul de a proteja drumul de zăpada care era viscolită de pe câmp. Mai mult, s-ar fi obţinut şi bani pentru că salcia urma să fie comercializată. Investiţia s-a ridicat la 500 mii lei din banii consiliului judeţean arad. În acest moment, salciile trebuiau să aibă 1,5-2 metri, însă nu e nici urmă de ele. Autorităţile judeţene dau vina pe agricultorii din zonă, pe care îi acuză că au călcat cu utilajele agricole butaşii sau au ierbicizat plantaţia, care a fost compromisă în proporţie de 80 la sută, a estimat adminstratorul judeţului. Consiliul Judeţean spune că a depus o plângere la poliţie pentru indentificarea proprietarilor terenurilor şi pentru a recupera paguba. Agricultorii neagă însă acuzaţiile şi spun că butaşii de salcii ar fi fost de calitate proastă, pentru că ar fi fost oameni care au plantat butaşii şi în ghivece protejate şi tot nu au crescut. Pe cei 20 de km de drum s-au platat 76 de ha, care ar fi valorat 150.000 euro dacă plantaţia ar fi crescut. Autorităţile intenţionează să continue programul şi pe alte drumuri intens circulate, cum ar fi Arad-Şiria, Zăbrani-Fântânele, Arad-Frumuşeni-Lipova, Ususău-Bata- şi Sâmbăteni din DN7 – Ghioroc Sâmbăteni – Ghioroc.


Ultimele stiri
Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează