Confidenţialitate


Arabia Saudită, criticată pentru executarea unui cleric şiit


Arabia Saudită, criticată pentru executarea unui cleric şiit

Arabia Saudită a executat, ieri, 47 de suspecţi de terorism, între care şi proeminentul lider religios musulman şiit Nimr al-Nimr.

Iranul a condamnat ferm uciderea acestuia. Aseară, ambasada Arabiei Saudite de la Teheran şi consulatul saudit din Machhad au fost atacate şi incendiate de protestatari.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că statul rival va avea de înfruntat “răzbunarea divină”.

“Cazul specific al şeicului Nimr al-Nimr ridică serioase îngrijorări privind libertate de expresie şi respectarea drepturilor civile şi politice fundamentale, care trebuie menţinute inclusiv în cadrul luptei împotriva terorismului”, se scrie într-un comunicat al UE.

Washingtonul consideră că execuţia clericului şiit, opozant al regimului sunit de la Riad, riscă să “exacerbeze tensiunile sectare într-un moment în care acestea trebuie reduse”. Arabia Saudită este un aliat tradiţional al SUA în Orientul Mijlociu.

În vârstă de 55 de ani, şeicul Nimr al-Nimr s-a remarcat în timpul vieţii drept un critic vehement al familiei saudite sunite.

În 2014, o instanţă l-a condamnat la moarte, găsindu-l vinovat de nesupunere faţă de conducătorul ţării şi de incitare la conflict religios. Toamna trecută, un alt tribunal a confirmat sentinţa.

 

 


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează