Confidenţialitate


Aproape 90 de infecții cu SARS-CoV-2, depistate prin teste de salivă


Aproape 90 de infecții cu SARS-CoV-2, depistate prin teste de salivă

Ministerul Educaţiei anunţă că luni, până la ora 19.00, în urma utilizării testelor rapide efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv.

În ce priveşte modalitatea de utilizare a testelor, conducerea a 16.956 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca acestea să fie administrate la domiciliu. În 216 unităţi de învăţământ testele se vor administra la şcoală, iar în cazul a 467 de unităţi de învăţământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la şcoală, diferenţiat, pe niveluri de studiu.

Conform aceleiaşi surse, la nivel naţional, 17.677 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcţionează cu prezenţă fizică.

Astfel, peste 99% din numărul total de elevi şi preşcolari pot fi prezenţi fizic la cursuri. Un număr de 238 de unităţi de învăţământ continuă cursurile în sistem online – cele mai multe în judeţele Bihor (52), Arad (36) şi Hunedoara (20).

Conform comunicatului transmis de minister, în 13.728 de unităţi de învăţământ procentul de vaccinare în rândul personalului angajat este de cel puţin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul de vaccinare fiind de 100%.

În total, s-au vaccinat 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), număr echivalent cu peste 35% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare.

Vineri, 1.831 de elevi/preşcolari (circa 0,6/1.000) şi 499 de angajaţi erau infectaţi cu Covid-19 (circa 1,8/1.000), mai precizează Ministerul Educaţiei.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…