Confidenţialitate


Aproape 2.800 de persoane vaccinate anti-Covid până acum în România


Aproape 2.800 de persoane vaccinate anti-Covid până acum în România

După primele trei zile de vaccinare, 2.778 cadre medicale au fost vaccinate.

Dintre acestea, șapte au înregistrat reacții adverse, dintre care șase în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Aceste reacții sunt „comune și minore”, astfel: două reacții de tip local, cu durere la locul injectării și patru reacții generale, două febrile și două alergice de tip urticarie.

În total, în cele trei zile de vaccinare, au fost șapte reacții adverse.


Ultimele stiri
Opt centre dedicate victimelor violenței domestice vor fi dezvoltate cu fonduri din Programul de Cooperare Elvețiano-Român. Președintele executiv…

Bugetul pentru 2026 ar putea fi finalizat în următoarele săptămâni, spune președintele Nicușor Dan: Ar fi fost bine…

Eurovision România 2026. Cine sunt cei zece finaliști ai Selecției Naționale. Publicul va alege a 11-a piesă care…

Nicușor Dan, după reuniunea informală a Consiliului European: Comisia s-a angajat să vină cu propuneri privind modul de…

Opt ONG-uri cer Comisiei Europene să declanșeze procedura de infringement împotriva României pentru că nu a recunoscut căsătoria…

Liderul de sindicat Gabriel Căldărușe, despre protestele de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia: Minerii vor protesta…

Vicepremierul Tanczos Barna: „Ar fi fost binevenită o decizie, nu o amânare din partea Curții Constituționale” / Am…

Ediție Specială România în Direct: Ilie Bolojan este invitat la EUROPAFM

Un bărbat, suspectat că l-ar fi amenințat pe Victor Rebengiuc în 2024, plasat sub control judiciar pentru 60…

Mesajul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, după ce Tribunalul București i-a revocat controlul judiciar: „Recunoștință maximă justiției din…