Confidenţialitate


Aplicația Biziday a lui Moise Guran, zeci de mii de descărcări în prima zi


Aplicația Biziday a lui Moise Guran, zeci de mii de descărcări în prima zi

Lansată în urmă cu mai puțin de 48 de ore, aplicația de știri Biziday are deja, până în acest moment, 50.000 de descărcări.

Aplicația Biziday este disponibilă pe App Store și pe Google Play începând de joi dimineață.

Moise Guran a explicat pe blogul său de ce a luat decizia de a lansa o astfel de aplicație, cu ce se diferențiază de altele, ce conține și ce face ea.

“Firesc, tinerii s-au îndepărtat de televizor, un instrument toxic și periculos, în mâna unor potențați ce manipulează o generație captivă în timp.

Următorul aliniament solid este așadar generația care nu mai folosește televizorul, cel puțin nu pentru știri, dar care folosește intens telefonul mobil, îl poartă permanent, peste tot, riscând să-l facă și pe acela un instrument pentru aceiași rechini”, a scris Moise Guran pe blogul biziday.ro.

“E un agregator special, aduce titluri sintetice, din care înțelegi toată știrea, fără a mai fi nevoit să o deschizi dacă nu te interesează.

Ăsta e primul lucru diferit. Nu ne interesează traficul, n-avem ce face cu el și, oricum, dacă dai click, linkul nu te duce către siteul Biziday, ci către siteul care a generat știrea”, a continuat Moise Guran.

În același text, Moise Guran a explicat și unul dintre cele mai importante puncte ale aplicației, Alerta de Cutremur.

“De principiu este o alertă timpurie, activată automat de receptorii din Zona Vrancea ai INFP. Zic de principiu, pentru că n-am avut cum să o testăm pe un cutremur real.

Ceea ce am vrut să obținem este un interval de câteva secunde, din momentul declanșării Alertei și până veți simți unda de șoc. Aceasta din urmă ajunge cam în 30 de secunde.

Deci, caietul nostru de sarcini a fost să vă facem rost de vreo 20 de secunde, dar și să vă învățăm cum să le folosiți”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează