Confidenţialitate


Apel: 80 de ONG-uri susțin educația privind identitatea de gen


Apel: 80 de ONG-uri susțin educația privind identitatea de gen

80 de organizații ale societății civile îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind interzicerea educației despre identitatea de gen.

Organizațiile susțin educația privind identitatea de gen și îi cer șefului statului să intervină pentru a opri „derapajul grav la adresa principiilor constituţionale, autonomiei universitare şi drepturilor fundamentale ale omului”.

Acestea vor ca legea să nu promulgată, ci să fie trimisă în procedură de reexaminare în Parlament.
Demersul societății civile este susținută și de persoane publice, precum artistul Emil Rengle și regizorul Alexandru Solomon.

De asemenea, o petiție online lansată de MozaiQ a adunat în doar două zile peste 40.000 de semnatari.

„Legea adoptată de Parlament are vicii profunde de constituționalitate și scoate în afara legii toate cadrele didactice, consilierii școlari, cadrele universitare, medicii, asistenții sociali, organizațiile neguvernamentale, formatorii profesionali din cadrul instituțiilor de stat care discută despre identitate de gen și persoane transgender”, a declarat Teodora Roseti, directoarea executivă a Asociației ACCEPT.

Potrivit acesteia, oportunitatea unei asemenea inițiative legislative trebuie examinată și prin prisma impactului său social asupra persoanelor transgender.
Acestea se confruntă cu rate alarmante de hărțuire, violență și ideație suicidală provocate de contextul social discriminatoriu și absența educației pe tema identității de gen și a egalității de gen în general.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…