Confidenţialitate


Antenorul lui Halep: “Simona trebuie să se descurce singură”


Antenorul lui Halep: “Simona trebuie să se descurce singură”

Antrenorul Simonei Halep – Darren Cahill anunţă ca nu va mai intra pe teren la fel ca până acum pentru a-i da sfaturi.

Tehnicianul australian a declarat pentru site-ul “tennis.com” că jucătoarea română de tenis cere des sprijinul său fiindcă simte nevoia să fie ajutată în momentele grele. La fel a procedat şi în sfertul de finală de la Miami, pierdut însă în faţa elveţiencei Timea Bacsinszky.

“Ȋncă nu ne cunoaştem suficient de bine, aşa că e nevoie să îmi spună ce simte în anumite momente, ca să ştiu cum pregătim pe viitor fiecare meci”, spune Darren Cahill, care subliniază însă că Simona va trebui să se obişnuiască să se descurce şi singură, fiindcă la Grand Slam-uri nu este permisă intrarea antrenorului pe teren.

Amintim, Simona Halep se va afla de luni pe locul al 6-lea în ierarhia WTA, fiindcă va fi devansată de Viktoria Azarenka – jucătoare pregatită acum de fostul ei tehnician: elveţianul Wim Fissette.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează