Confidenţialitate


ANPC: 38 din din 92 de companii din energie au încălcat legea


ANPC: 38 din din 92 de companii din energie au încălcat legea

38 din din 92 de companii din Energie au încălcat legea, a anunțat președintele Autorității Naționale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Furnizori de energie au primit amenzi cuprinse între 10 mii de lei și sute de mii de lei.

Președintele ANPC,  Claudiu Dolot, a declarat la audierea de la Parlament, unde s-a înființat o comisie de anchetă privind cauzele preţurilor mari la energie, că
instituția a primit multe reclamații.

Inspectorii ANPC au constatat că a unele firme au modificat abuziv prețul din contractele pentru energie în timpul derulării acestora, chiar dacă, la semnareaînțelegerilor, companiile au oferit un preţ fix.
În același timp, o practică des întâlnită printre furnizori a fost  publicitatea mincinoasă. Nu erau încluse în ofertă toate costurile de exemplu.

“Firmele spuneau în media şi în reclame că au preţul cel mai bun, dar când intrai pe comparatorul de preţuri de la ANRE de fapt erau pe locul 5-6. În acest fel i-au păcălit pe consumatorii care nu aveau pregătirea necesară să se informeze”, a explicat președintele ANPC.

ANPC a emis cinci decizii de încetare a practicilor incorecte: trei în Bucureşti, una în judeţul Mureş şi a cincea în Timiş.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează