Confidenţialitate


Anonimul 2019, între 5 și 11 august, în Delta Dunării


Anonimul 2019, între 5 și 11 august, în Delta Dunării

Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul se va desfăşura, în perioada 5-11 august, la Sfântu-Gheorghe, în Delta Dunării.

Peste 550 de scurtmetraje din 46 de ţări au fost înscrise pentru competiţia de scurtmetraj internaţional şi scurtmetraj românesc.

Selecţia acestora a fost realizată de criticul de film Ionuţ Mareş.

“Competiţia de scurtmetraje româneşti este destul de diversă, dar are un numitor comun: sunt filmele pe care le-am considerat a fi cele mai bune şi cele mai potrivite pentru Anonimul dintre zecile de titluri înscrise. E îmbucurătoare această vitalitate. Selecţia propune atât filme ale unor regizori consacraţi, cât şi filme ale unor studenţi la cinema. Ficţiuni, dar şi animaţii (chiar 3!) şi filme-eseu”, a declarat acesta.

“Unele au fost deja în mari festivaluri din străinătate (amintesc doar Cannes, Locarno şi Sundance), altele vor avea premiera absolută la Anonimul, fapt care mă bucură foarte mult. Toate au potenţialul de a surprinde şi de a oferi o experienţă plăcută de cinema. A fost greu să aleg cele 12 titluri din competiţia internaţională de scurtmetraje, pentru că oferta a fost una foarte consistentă – sute şi sute de filme, din toată lumea. În final, m-am oprit la acele filme care mi-au propus cea mai puternică /neaşteptată /emoţionantă /originală experienţă”, a adăugat Ionuţ Mareş.

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează