Confidenţialitate


ANM: Vreme instabilă și rece pentru sfârșit de lună mai


ANM: Vreme instabilă și rece pentru sfârșit de lună mai

Vremea se menține instabilă şi răcoroasă, chiar rece pentru această dată în jumătatea de sud-est a ţării.

Meteorologii prognozează episoade de ploaie, care pot lua aspect de vijelie în sud-estul, estul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde precipitațiile pot fi mixte. Izolat, va cădea grindină.

Potrivit Administraţiei Naționale de Meteorologie, până miercuri, 2 iunie, ora 10.00, este în vigoare o informare meteo pentru toată ţara, care vizează manifestări de instabilitate atmosferică.

“În majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină, anunţă ANM.

Meteorologii au emis şi un cod galben, valabil în cea mai mare parte a ţării, până marţi, la ora 21.00.

“În Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.

În Banat, Crișana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nord-vestul Munteniei, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…50 l/mp”, arată avertizarea de la ANM.

Tot până marţi, la ora 21.00, este în vigoare şi un cod portocaliu de ploi abundente în Dobrogea.

“În județul Tulcea și în zona costieră a județului Constanța va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 50…70 l/mp”, atrage atenția ANM.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)