Confidenţialitate


ANM: În iunie, maxima termică absolută a fost depăşită la 27 de staţii meteo din țară


ANM: În iunie, maxima termică absolută a fost depăşită la 27 de staţii meteo din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că temperatura medie a lunii iunie a avut valori cuprinse între 4,4 grade Celsius, la staţia meteorologică Vf. Omu şi 23,2 grade Celsius, la staţia meteorologică Timişoara.

De asemenea, cea mai mare valoare a cantităţii totale de precipitaţii a fost, luna trecută, de 285,2 mm, înregistrată la staţia meteorologică Galaţi.

”Cele mai mari valori, peste 22 °C, s-au înregistrat în jumătatea vestică a Banatului şi Crişanei şi în sud-vestul Olteniei. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 şi 22 °C în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, precum şi pe areale extinse din Banat, Crişana şi Maramureş. În zona montană, temperaturile medii lunare au fost cuprinse între 10 şi 18 °C, iar pe crestele înalte, acestea au avut valori sub 10 °C, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 4,4 °C”, potrivit ANM.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna iunie 2021 faţă de mediana intervalului de referinţă standard (1991-2020) a fost pozitivă în jumătatea vestică a ţării şi negativă în jumătatea estică.

Abateri pozitive de peste un grad Celsius s-au înregistrat doar în Banat, Crişana şi vestul Maramureşului. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 2,5 grade Celsius şi s-a înregistrat la staţiile meteorologice Timişoara şi Şiria.

Potrivit meteorologilor, în luna iuniena fost depăşită temperatura maximă lunară, maximă absolută, la 27 de staţii meteorologice, cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, la 7 staţii meteorologice şi cantitatea de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, la două staţii meteorologice.

”Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna iunie 2021, se poate observa că regimul termic a fost cald pe areale extinse din Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în sud-vestul Olteniei şi izolat în nord-estul Moldovei şi în zona montană, iar în nord-vestul Banatului şi în jumătatea vestică a Crişanei şi a Maramureşului acesta a fost foarte cald şi extrem de cald. Regimul termic a fost rece în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, local în Oltenia şi în unele zone montane. Izolat, în sudul Munteniei şi Dobrogea, regimul termic a fost foarte rece, în restul ţării încadrându-se în limite normale”, a mai transmis ANM.

”Cantitatea totală de precipitaţii din luna iunie 2021 a avut valori ridicate, peste 50 mm, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţi de precipitaţii sub 50 mm au fost înregistrate în Banat, Crişana, jumătatea vestică a Maramureşului, sud-vestul Olteniei, vestul Transilvaniei şi izolat, la câteva staţii meteorologice din nord-estul Moldovei, nordul Olteniei şi sud-vestul Munteniei. Pe areale extinse din Carpaţi şi din Moldova, Muntenia şi Dobrogea, cantitatea de precipitaţii a depăşit 150 mm. Cea mai mare valoare a cantităţii totale de precipitaţii din luna iunie 2021 a fost de 285,2 mm, înregistrată la staţia meteorologică Galaţi”, a mai transmis ANM.

Abaterea cantităţii de precipitaţii din luna iunie 2021 faţă de mediana intervalului de referinţă standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în jumătatea de est a ţării şi negativă în jumătatea vestică. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 100%, s-au înregistrat pe areale din estul Munteniei şi Dobrogei, în sudul extrem al Moldovei şi izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 378,5%, la staţia meteorologică Galaţi.

”Se constată că regimul pluviometric a fost deficitar şi foarte deficitar în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, pe areale extinse din Oltenia, local, în nord-vestul Munteniei şi Carpaţii Orientali şi izolat, în nord-estul Moldovei. Regimul pluviometric a fost excedentar pe areale extinse din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi local, în Oltenia şi în zona montană. Acesta a fost foarte excedentar şi extrem de excedentar în jumătatea estică a Munteniei, jumătatea sudică a Dobrogei, sudul Moldovei, Delta Dunării şi izolat, în zona submontană din Moldova. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale”, a mai transmis ANM.


Ultimele stiri
Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează