Confidenţialitate


ANM: În ianuarie, temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei


ANM: În ianuarie, temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei

În prima lună a noului an, valorile termice vor fi mai mari decât cele specifice pentru această perioadă în aproape toate regiunile ţării, potrivit estimărilor meteorologice emise de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată și publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, în săptămâna 3 – 10 ianuarie 2022, temperaturile vor fi mai ridicate în toate regiunile ţării, în timp ce regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar şi deficitar în cele sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În perioada 10 – 17 ianuarie 2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice, dar local şi în cele estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările pentru săptămâna 17 – 24 ianuarie 2022 arată temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României şi un regim pluviometric deficitar în jumătatea nord-vestică a ţării. În restul ţării va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, potrivit ANM.

În ultima săptămână de prognoză, 24 – 31 ianuarie 2022, temperaturile se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă, vor avea o tendinţă deficitară în toată ţara.

Estimările meteorologice pentru cele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este faţă de media perioadei 1993-2016.

FOTO: Cătălin Udroi


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…