Angajații Șantierului Naval Damen Mangalia își cer drepturile salariale, pentru a doua zi, în stradă. Lider de sindicat: „Situația nu e numai la Mangalia gravă” | AUDIO
Sursa foto: BNS
O nouă zi de proteste la Șantierul Naval Damen Mangalia. Sute de salariați s-au adunat în fața birourilor, cerând să li se plătească restanțele salariale. Nu și-au primit banii de trei luni, deși pentru companiile cu capital majoritar de stat, aflate în insolvență, precum DAMEN Mangalia, restanțele se asigură din fondul de garantare. În situația șantierului Mangalia sunt zeci de mii de angajați din țară.
Este a doua zi de proteste la șantierul DAMEN Mangalia. Angajații lucrează de peste trei luni fără să primească niciun leu, deși li se tot promite că vor fi plătiți.
„Tot așteptăm că prin fondul de garantare să se plătească aceste fonduri restante, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că nu se iau decizii”, explică liderul de sindicat, Laurențiu Gobeajă.
La ultimul protest, de acum trei săptămâni, ministrul Economiei le-a dat asigurări că fondul de garantare a salariilor va fi avizat rapid. Nu s-a întâmplat, ordonanța emisă în acest sens nu a primt avizele necesare de la ministerul de finanțe și de la justiție.
„Situația nu e numai la Mangalia gravă. E și la alte societăți cu capital majoritar de stat, și la Liberty Galați, Romaero, mina Boița etc. Suntem zeci de mii de salariați care așteaptă să primească salariile restante din fondul de garantare și nu înțelegem de ce se tot amână luarea unei astfel de decizii de către Guvern”, precizează liderul de sindicat, Laurențiu Gobeajă.
Speranța navaliștilor de la Mangalia este în adoptarea bugetului de stat. Însă, până nu își primesc salariile restante, angajații sunt deciși să protesteze în fiecare zi.
