Confidenţialitate


Angajaţii francezi pot ignora mailurile primite după programul de lucru, potrivit unei noi legi


Angajaţii francezi pot ignora mailurile primite după programul de lucru, potrivit unei noi legi

Legea privind ”dreptul de a fi deconectat” permite angajaţilor să ignore emailurile de serviciu, în afara programului normal de lucru. Legea se aplică tuturor companiilor cu peste 50 de angajaţi, iar acestea trebuie să adopte coduri de conduită care să prevadă orele între care angajaţii pot trimite sau să răspundă la emailuri.

Legea a intrat în vigoare la 1 Ianuarie și face parte dintr-un program de reforme ale legislaţiei muncii, aprobat în luna mai. Deşi reglementările sunt menite  combaterii epuizării prin muncă, printre ele sunt incluse şi măsuri prin care companiile pot face mai uşor angajări şi concedieri.

Susţinătorii legii afirmă că angajaţii care au fost obligaţi să răspundă la emailuri în afara programului de lucru au muncit de fapt fără să fie plătiţi. În Franţa săptămâna de lucru are 35 de ore.

Legea a fost inspirată de un program similar folosit de grupul de telecomunicaţii Orange.

”Unul dintre cele mai mari riscuri este echilibrul între viaţa privată şi cea profesională, care stă în spatele conectivităţii permanente. Profesioniştii care găsesc un echilibru corect au performanţe mult mai bune la serviciu decât cei care vin obosiţi”, a spus anul trecut Bruno Mettling, director general al Orange, la postul de radio Europe 1.

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează