Confidenţialitate


Angajaţii din mai multe primării din ţară, în grevă japoneză


Angajaţii din mai multe primării din ţară, în grevă japoneză

Angajaţii din mai multe primării din ţară, între care cei din primăriie Alba Iulia, Braşov, Iași şi Cuj-Napoca sau Consiliul Judeţean Constanţa, sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de Legea salarizării unitare.

Funcţionarii din administraţia publică locală din judeţul Constanţa sunt şi ei în grevă japoneză, această formă de protest urmând să fie derulată pe parcursul întregului program de lucru de joi.

Funcționarii Publici au anunțat că pregătesc un miting de amploare în Capitală, anunțat pentru marți, 30 mai.

Aproximativ 650 de primării sau consilii judeţene din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, miercuri, între orele 8.00 şi 13.00, în semn de nemulţumire faţă de Legea salarizării unitare.

Proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioana Bran (PSD).

Comisia pentru muncă urmează să dea raportul, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare.

Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmând a avea loc până în 6 iunie.

Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.


Ultimele stiri
Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează