Confidenţialitate

Andrei Stoica, desemnat ‘Luptătorul anului 2014’

‘ E un moment pe care vreau sa-l impartasesc cu voi, cei care ma sustin. Voi ati fost cei care mi-ati dat putere sa merg mai departe in momentele dificile. E o mândrie să știu că sunt singurul invitat dintr-un alt sport decât fotbalul care este premiat la acest eveniment de tradiție. Moș Nicolae a venit de două ori la mine. Soția mea este însărcinată din nou și vom avea un al doilea băiețel, așa că închei un an fericit, ceea ce vă urez și vouă’, a declarat Andrei Stoica.

Cel mai mare dintre frații Stoica a avut un an 2014 de excepție, încheiat cu finala Superkombat de la Monza (Italia), unde l-a învins prin KO pe americanul Emilio Vallecillo în fața a peste 6.000 de spectatori.

Cu un bilanț de 35 de victorii, dintre care 23 prin KO, și 6 înfrângeri, Stoica și-a apărat de două ori titlul mondial cucerit în 2013. Prima oară, la Constanța, atunci când a câștigat în fața turcului Ali Cenik la decizie, iar mai apoi, în octombrie, la Geneva, contra spaniolului Moises Baute, succesul fiind selectat deja pentru titlul de ‘Cel mai spectaculos KO al anului 2014’. Câștigătorii vor fi anunțați pe 17 decembrie, când este programată Gala Premiilor Superkombat.

Pregătit de antrenorul Alin Panaite, Stoica, în vârstă de 27 de ani, și-a făcut debutul în circuitul profesionist în 2010, în Croația. Numărul impresionant de victorii înainte de limită i-a adus supranumele de Mister KO. În 2013, la Galați, românul i-a provocat prima înfrângere cehului Ondrej Hutnik după cinci ani și a devenit campion mondial al categoriei super cruiser, titlu pe care urmează să și-l apere cel mai probabil pe 7 martie la Torino.