Confidenţialitate


Ancheta la Vaslui. Un elev a leșinat la ora de religie, după ce profesorul a prezentat în clasă un film despre avort


Ancheta la Vaslui. Un elev a leșinat la ora de religie, după ce profesorul a prezentat în clasă un film despre avort

Conducerea liceului ”Emil Racoviță”  din Vaslui a deschis o anchetă, după ce un elev a ajuns la spitalul județean de urgență. Adolescentul a leșinat în timpul orei de religie în timp ce profesorul le prezenta elevilor un film despre avort. Era vorba despre filmul ”Strigătul mut”.

 

Potrivit conducerii unității de învățământ, filmul este unul permis și a mai fost prezentat de profesorul respectiv și la o altă unitate unde acesta predă ore de religie.

”Elevul s-a simțit rău după ce a văzut anumite imagini, a fost chemată o ambulanță. Elevul s-a întors la școală, i s-a oferit consiliere psihologică și a fost trimis acasă„, a declarat pentru Agerpres directorul liceului vasluian, Daniel Hulubei. Acesta a mai precizat că, după incidentul petrecut, inclusiv profesorul a intrat în stare de șoc.

Cazul profesorului de religie va fi discutat și în cadrul comisiei de disciplină a liceului.

Și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui s-a sesizat și a demarat verificări în acest caz.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)