Confidenţialitate


Anchetă la o școală auto din Suceava. Polițiștii au descoperit fișe medicale semnate în alb


Anchetă la o școală auto din Suceava. Polițiștii au descoperit fișe medicale semnate în alb

Aproape 300 de fișe medicale parafate și semnate în alb de medici au fost descoperite la o școală auto din Suceava. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz și vor să afle cum s-a ajuns la această situație, precum și dacă medicii și-au încălcat atribuțiile.

Pentru a documenta acest caz, a fost efectuată și o percheziție la sediul unei societăți. De acolo au fost ridicate mai multe documente, inclusiv cele 295 de fișe medicale suspecte.

Anchetatorii au dubii că beneficiarii ar fi trecut efectiv pe la medici în vederea examinării. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele care se prezentau în vederea eliberării fișelor medicale necesare obținerii sau preschimbării permisului de conducere au fost consultate doar oftalmologic.

Nici un alt medic aferent specializărilor menționate în fișele medicale întocmite și eliberate nu i-ar mai fi văzut pe elevii școlii de șoferi. Din anchetă a mai rezultat că după controlul oftalmologic efectuat persoanelor în cauză, acestea așteptau aproximativ 10 minute, după care le erau înmânate fișele medicale la recepție.

Ancheta este abia la început, iar infracțiunea pentru care se derulează cercetările este de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Sursa foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)