Confidenţialitate


Anchetă la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială referitoare la ajutoarele de urgenţă acordate unor angajaţi


Anchetă la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială referitoare la ajutoarele de urgenţă acordate unor angajaţi

Anchetă la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială referitoare la ajutoarele de urgenţă acordate unor angajaţi.

Corpul de control al Ministerului Muncii va merge luni acolo, iar directorul general al instituţiei a fost chemat pentru a da explicaţii în legătură cu acest subiect.

Reacția ministrului Muncii, Florin Manole vine după un articol publicat de G4Media. Potrivit acestuia, zeci de angajaţi ai Agenţiei Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială şi rude ale lor au primit ajutoare de urgenţă de sute de mii de lei de la instituţia unde lucrează.

Acestea au fost date în perioada 2017-2025. Valoarea totală este de peste 185.000 de lei şi există îndoieli cu privire la felul în care au fost împărţite aceste sume.

Iar G4 Media dă câteva exemple:

-o persoană care deținea două apartamente în București și avea un venit de 6.400 lei lunar net
-o angajată de la Oradea în al cărei apartament s-a produs un incendiu din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată
-sau fratele unei șefe de la vârful ANPIS, un angajat care a primit bani pentru o proteză auditivă, deși avea un salariu de 7.400 lei net.

Ca urmare, Ministerul a dispus ca, luni, Corpul de control să înceapă verificările iar directorul ANPIS a fost chemat pentru a da explicaţii – anunță Ministerul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Prin ANPIS, Ministerul Muncii plătește toate tipurile de indemnizații sociale din România, iar ajutoarele de urgență reprezintă sumele bani acordate de Stat, prin Hotărâre de Guvern, în cazuri excepționale, cum ar fi boli incurabile, rude ale unor persoane decedate în catastrofe naturale/accidente de muncă, situații de sărăcie cruntă.

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…