Confidenţialitate


Anchetă internă la ISU Constanța, în cazul femeii care a căzut de la balcon în timpul unui incendiu


Anchetă internă la ISU Constanța, în cazul femeii care a căzut de la balcon în timpul unui incendiu

Este anchetă internă la ISU Constanţa, după ce o femeie a murit după ce a s-a prăbușit în gol de la etajul 6 al blocului în care locuia.

Apartamentul ei fusese cuprins de flăcări. Victima a căzut de la etaj când a încercat să scape de foc, pe balcon.

Sunt întrebări dacă femeia ar fi putut fi salvată de pompieri.

Două persoane din bloc au fost luate cu autoscara, prin exterior, alți 10 locatari fuseseră evacuați de pompieri. Concret, conducerea ISU Dobrogea verifică modul în care a fost organizată acțiunea de intervenție.

Sunt vizate eventuale disfuncionalități care au îngreunat misiunea sau aspecte care au generat anumite întârzieri, a declarat, pentru Europa Fm, șeful ISU Dobrogea Cristian Amarandei.

Incendiul din blocul aflat la mai puțin de 2 kilometri de ISU Dobrogea a fost anunțat la ora 9:14. La 9:21, la fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor și o ambulanță SMURD. Apartamentul de la etajul 6 ardea cu flacără deschisă și cu degajare foarte mare de
fum. Femeia, care se agățase de balcon, a căzut în gol și nu a mai putut fi salvată.

ISU Dobrogea nu dispune de o saltea gonflabilă care ar fi putut fi instalată imediat, a declarat Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea:

„Nu, nu avem saltea, iar în astfel de cazuri utilitatea ar fi fost zero deoarece panica indusă, doamna a fost surprinsă pe balcon, iar la ajungerea echipajelor deja ardea generalizat tot apartamentul”.

Având în vedere că la Detașamentul ISU Constanța nu există autoscară, aceasta a fost alertată de la Detașamentul Palas aflat la opt kilometri depărtare. De aceea a ajuns mai târziu, spune Anca Chiriță:

„La aproximativ după 20 de minute după primul apel (a ajuns). Se vor cerceta atât cauzele probabile, cât și dacă incendiul a fost anunțat în timp util”.

Anterior, ISU Dobrogea a anunțat că pompierii din orașul Constanța au o singură autoscară pentru intervențiile la înălțime: “La nivelul județului Constanța există 3 autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competență, astfel: Cernavodă, Medgidia și Constanța”, transmitea DSU.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu
Foto: ISU Constanța

Ultimele stiri
Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…

Scumpiri de până la 35% la gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. O schemă de ajutor pentru…

Președintele Nicușor Dan, după discuția cu magistrații: „Multe din lucrările care au fost sesizate, de dumneavoastră sau de…

Sistemele informatice ale companiei Apele Române, vizate de un atac cibernetic | AUDIO

200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…