Confidenţialitate


Anchetă în cazul autocarului răsturnat în Brașov: autovehiculul va fi expertizat tehnic


Anchetă în cazul autocarului răsturnat în Brașov: autovehiculul va fi expertizat tehnic

Poliţiştii şi procurorii încearcă să afle cauza accidentului de vineri, de pe DN1, în localitatea brașoveană Perșani. Pincipalele variante pe care le iau în calcul sunt imprudenţa şoferului sau o defecţiune tehnică, în condiţiile în care martorii au spus că au văzut fum ieşind din roţile maşinii, iar pasagerii din autocar au declarat că şoferul a încercat cu disperare să frâneze şi să evite impactul. De aceea, va fi făcută o expertiză tehnică a autovehiculului, care va arăta dacă acesta a avut sau nu defecţiuni.

 

Pe de altă parte, autocarul avea inspecţia tehnică valabilă, dar fusese modificat. Astfel, în acte, autovehiculul era prevăzut cu 24+1 locuri, dar în realitate erau 28+1 locuri, fiind montate scaune suplimentare. De asemenea, autocarul nu avea centuri de siguranţă.

 

Între timp, rezultatele probelor biologice au arătat că şoferul autocarului nu consumase băuturi alcoolice. Totodată, anchetatorii au restituit familiilor victimelor toate bunurile.

 

În acest moment, mai sunt internați şase răniți: patru în spitalele din Braşov şi doi la Iaşi. În accident şi-au pierdut viaţa patru persoane, iar 26 au fost rănite.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează