Confidenţialitate


Ample arestări în Dosarul Clanul Caranilor / VIDEO


Ample arestări în Dosarul Clanul Caranilor / VIDEO

Magistraţii au dispus arestarea preventivă a 12 inculpaţi şi controlul judiciar faţă de alţi 21, în dosarul în care au fost puse sub acuzare 46 de persoane, din care două arestate în alte cauze, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor, informează, sâmbătă, DIICOT.

Dosarul îi vizează pe membrii clanului Caranilor, la care au avut loc ample percheziții, săptămâna trecută.

În total, 46 de persoane au fost sub acuzare pentru o listă lungă de infracțiuni: de la constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice, proxenetism, spălarea banilor, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, înşelăciune, fals și uz de fals, conducerea fără permis de conducere şi rele tratamente aplicate minorului.

Numeroase arme albe – printre care săbii, cuţite, macete, baionete, bate și arme artizanale – dar și pistoale, dispozitive de bruiaj, cagule, truse de poker şi droguri au fost descoperite și ridicate în urma a 84 de percheziţii făcute în acest dosar.

De asemenea, au fost ridicate autoturisme, obiecte de lux – ceasuri şi genţi şi sume în lei și valută, precum şi mai multe carduri bancare.

Ancheta a vizat destructurarea Clanului Caranilor, condus de trei fraţi – Emil, Aurel şi Costel Răducanu. Aceştia au fost ridicați de “mascaţi” în timp ce luau masa la un restaurant din Bucureşti.

Membrii clanului acționau și în străinătate.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează