Confidenţialitate


#Ameritat – Damaris: “Nu e o rușine să accepți ajutor. Dar la rândul tău trebuie să oferi ajutor, dacă poți” | AUDIO


#Ameritat – Damaris: “Nu e o rușine să accepți ajutor. Dar la rândul tău trebuie să oferi ajutor, dacă poți” | AUDIO

Deși dreptul la educație este prevăzut în Constituție, realitatea crudă ne demonstrează că, în România, un copil termină cu greu 12 clase. Ca să vă faceți o idee, vă spunem că în 2003 s-au născut în jur de 210 mii de copii.

Conform datelor oficiale, doar o treime dintre aceștia au luat bacalaureatul 18 ani mai târziu. Restul s-au pierdut pe drum, reunțând la școală mai devreme sau mai târziu, în funcție posibilitățile materiale ale familiei din care provin.

Evident, abandonul școlar este mai mare în mediul rural, însă cei de la “World Vision” desfășoară de 13 ani proiectul “Vreau în clasa a 9-a”, destinat copiilor care provin din familii cu posibilități materiale limitate.

Damaris este unul dintre copiii care au trecut prin acest program. A crescut într-o familie cu 13 copii și acum este studentă la Medicină.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ajută și tu

Imposibilul poate deveni posibil pentru elevii de liceu din rural.

Pentru fiecare dintre ei, programul are un impact diferit. Fiecare simte ajutorul altfel. Dar pentru toți, Vreau în clasa a 9-a este singurul mod prin care reușesc să își urmeze visele. În ultimul an, peste 800 de elevi de liceu din rural au fost bursieri în program. Anul acesta, World Vision își propune să ajungă la peste 1500.

Fii parte din viitorul acestor copii. Susține-i să-și îndeplinească visele. Pentru ca peste câțiva ani să poți spune cu mândrie: A MERITAT!

Pentru ca mai mulţi copii să aibă parte de acest sprijin, puteți dona, simplu, prin SMS la 8845 cu textul LICEU (cost 2 euro) şi online aici: https://worldvision.ro/implica-te/campanii/campanie-vreauclasa9a-a-meritat/.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…

Reacția lui Cristian Tudor Popescu după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „Veșnica pomenire”: „Ceea ce am…

Piața Victoriei. Cine va face parte din guvernul Luca Niculescu? Invitat este analistul politic Adrian Zăbavă

Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat…

Parlamentul European a aprobat programul AGILE pentru a stimula companiile să dezvolte tehnologii mai eficiente de apărare |…

Cristian Tudor Popescu, despre premierul desemnat, Luca Niculescu: „Nu are combinageala și teșghetăria de parlament, de partide, de…

Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă…

UDMR vrea la guvernare, dar nu cu oricine, spune Csoma Botond: „ar fi destul de dificil să intrăm…

Proteste ale elevilor în Franța: părinți și profesori se alătură manifestațiilor. Proteste și în Belgia | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează