Confidenţialitate


Amenzi de aproape două milioane de lei, date de inspectorii antifraudă, în minivacanța de 1 Mai


Amenzi de aproape două milioane de lei, date de inspectorii antifraudă, în minivacanța de 1 Mai

Potrivit bilanțului, în perioada 1-3 mai, peste 600 de inspectori Antifraudă au fost pe teren. Au verificat mai ales zonele turistice, precum Băile Herculane, Băile Felix, în zona Bran-Moeciu, Căciulata, Călimăneşti, Ceahlău, Cheia, Gura Humorului, Gura Râului, Mamaia, Moineşti, Moneasa, Putna, Tăşnad, Vama Veche și Zărneşti.

 

În urma controalelor, inspectorii antifraudă fiscală au dat amenzi de aproape 2 milioane de lei. Totodată, au fost confiscate venituri și bunuri în valoare totală de 200 de mii de lei.

 

Din totalul operatorilor economici verificaţi, peste 300 au fost cluburi, baruri și terase, cei mai mulţi din judeţul Constanţa. Pe litoral, din cele peste 100 de localuri controlate, inspectorii antifraudă au suspendat activitatea comercială a două dintre ele, după ce au constatat că se încălca obligaţia de emitere a bonului fiscal.

 

Cele mai multe nereguli au fost găsite în cluburile din staţiunea Mamaia, unde au fost date peste 80 de amenzi, în valoare de 280.000 de lei.

 


Ultimele stiri
Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO

Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…