Confidenţialitate


Amenințare cu bombă la bordul unui avion Tarom. Aeronava a aterizat de urgență la Istanbul


Amenințare cu bombă la bordul unui avion Tarom. Aeronava a aterizat de urgență la Istanbul

Aterizare de urgență la Istanbul. Un avion Tarom care decolase de la Tel Aviv cu destinația București a fost nevoit să își modifice traseul după o amenințare cu bombă. Alerta s-a dovedit a fi falsă. 

Compania TAROM a informat vineri dimineață că o aeronavă cu 88 de pasageri la bord care efectua cursaTel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul joi noapte la ora locală 03 și 30 de minute.

Decizia a fost luată de comandantul de zbor după ce s-a primit o alertă referitoare la existenta unei bombe la bord.

Măsura respectă procedurile standard pentru astfel de situații, transmite compania TAROM, într-un comunicat.

La Istanbul, după aterizare autoritățile au făcut verificări iar alerta s-a dovedit a fi una falsă.

Pasagerilor li se acordă asistență la sol pe Aeroportul din Istanbul, iar aceștia urmează să decoleze în jurul orei locale 11:30 către București- destinația finală.

Citește și: Trei mașini au ars la Râmnicu Vâlcea. Focul ar fi fost pus intenționat la un autoturism incendiat și anul trecut | VIDEO


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG care ar trebui să scadă prețul carburanților, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…