Confidenţialitate


Ambasadorul Ucrainei în Thailanda, găsit mort într-o cameră de hotel


Ambasadorul Ucrainei în Thailanda, găsit mort într-o cameră de hotel

Ambasadorul Ucrainei în Thailanda a fost găsit mort duminică în insula balneară Koh Lipe (sudul ţării), unde se afla în vacanţă cu fiul său, a anunţat poliţia thailandeză, cauza decesului fiind deocamdată necunoscută, informează AFP.

Diplomat de carieră, Andrii Beshta, 45 de ani, a fost numit ambasador al Ucrainei în Thailanda în 2016.

Poliţia thailandeză a anunţat că el a fost găsit mort în jurul orei 05:30 dimineaţa (22:30 GMT), în camera unui complex hotelier din Koh Lipe, o insulă balneară care se bucură de mare popularitate pentru apele sale cristaline.

“Ancheta preliminară nu a dezvăluit niciun semn de atac, niciun semn de raid sau de violenţă”, informează o declaraţie atribuită purtătorului de cuvânt al poliţiei thailandeze, Kissana Phathanacharoen.

Membrii echipei medicale care a sosit prima la faţa locului erau îmbrăcaţi în combinezoane speciale pentru a examina trupul neînsufleţit, în timp ce autorităţile l-au interogat pe fiul ambasadorului, Ostap, cazat în aceeaşi cameră.

Acesta a declarat că tatăl său s-a culcat în jurul orelor 23:00, dar că s-a trezit la orele 04:30 dimineaţa vomitând, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, a spus Kissana Phathanacharoen, care a adăugat că şi alţi martori au fost de asemenea interogaţi.

Trupul lui Andrii Beshta a fost iniţial trimis la un spital local pentru autopsie, după care a fost transportat la un spital al poliţiei la Bangkok, capitala Thailandei, pentru o anchetă aprofundată asupra cauzelor decesului.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează