Confidenţialitate

Ambasadorul Luca Niculescu: “Acțiunea de care sunt cel mai mândru este faptul că am reușit să dăm numele Reginei Maria unei bucăți din Cheiul Senei” | VIDEO

Este o vară densă la Europa FM, plină de evenimente, plină de informație, recomandări și invitați. Invitatul nostru este unul dintre cei mai buni jurnaliști din România, între timp el a îmbrățișat o carieră diplomatică, ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

Discuția lui Mihai Dinu cu Luca Niculescu nu are teme economice, nici politice. Pomenesc, în treacăt, de pandemie. Azi, nici nu mai poți purta o discuție fără să amintești de pandemie. 

În interviul exclusiv cu ES Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, cei doi vorbesc despre cultură, despre prezența românilor în Franța, despre teme pe care domnul ambasador le amintea adesea când era jurnalist.

Domnule Ambasador Luca Niculescu, știu că iubiți sincer Franța de foartă multă vreme. Cum v-ați descoperit latura francofonă?

În primul rând, să spunem “la mulți ani” Franței. Legătura mea cu Franța este veche. Am șansa să vin dintr-o familie în care se vorbea limba franceză, în care se vorbea și limba germană, bunicul, mama, tata vorbeau câteodată în aceste limbi atunci când voiau să ascundă lucruri de noi, de copii, și atunci evident că asta te face curios și vrei să înveți limba respectivă. Și așa am început să înțeleg unele cuvinte.

Apoi am avut o altă șansă, cea a unor profesori foarte buni în școala generală și apoi în liceu. Și a mai fost ceva, una dintre bunicile mele, mama tatălui meu, trăia în Franța. Este o bunică pe care nu am putut s-o văd până după 1989 pentru că ea fugise din țară la sfârșitul anilor ‘60, iar tata nu am putut s-o vadă timp de peste 20 de ani.

Evident că noi, copiii, nu am putut s-o vedem, s-o cunoaștem până în ‘90. Și am descoperit-o pe această bunică, Gety Iconomu, după 1990. Era o femeie extrem de veselă, de dinamică, de simpatică, plină de viața și era o bucurie să o văd de fiecare dată. Așa mi-am petrecut vacanțele din anii ‘90, am venit la Paris non stop până în 2002 când ea s-a stins. Și mai este ceva. Faptul că am lucrat la un radio francofon.

Cât de mult v-a ajutat neutralitatea dumneavoastră jurnalistică în noua “meserie”? 

Te ajută ceva ce am învâțat în practica jurnalistică, te ajută faptul că știi să scrii. Pentru că diplomații scriu destul de mult, la fel ca jurnaliștii. Sigur, nu mai scriem articole, ci scriem rapoarte, iar cei care le citesc sunt mult mai puțini. Dar ce înveți în școala de jurnalism și apoi în acestă profesie sunt lucruri precum claritatea, sinteza, iar ele sunt foarte utile.

Discuțiile și demersurile diplomatice pot decurge ca într-un interviu?

Depinde de interviu. Una dintre “descoperirile” pe care le-am făcut ca diplomat este că într-o discuție nu îți întrerupi interlocutorul. Îl lași să-și ducă ideile până la capăt, să-și termine argumentația și după aceea vine rândul tău. Nu îi tai cuvântul, nu profiți de fiecare pauză de respirație ca să spui și tu ceva, cum se întâmplă uneori în jurnalism. În diplomație dialogul poate fi mai lung, iar când pleci de acolo trebuie să știi sigur ce a vrut să spună interlocutorul, că ai înțeles toate nuanțele, pentru că uneori lucrurile nu sunt spuse foarte direct.

Domnule Ambasador Luca Niculescu, sunteți de 5 ani la Paris. Cum găsiți relația România – Franța față de momentul preluării mandatului?

Să vă dau un element simbolic. Prima vizită pe care președintele Macron a făcut-o, în străinătate, după ce a câștigat alegerile în 2017 a fost în România. Sigur, a existat tradiționala vizită la Berlin, dar imediat după aceea a venit în România. Simbolurile au o importanță majoră în politică și diplomație.

A existat apoi acel fabulos Sezon România – Franța, cu un slogan inspirat, “Uitați clișeele”. Pentru asta au existat echipe solide, atât în România, cât și în Franța care au lucrat la succesul acestui Sezon. Care pentru România a însemnat o vizibilitate enormă în Franța, niciodată nu cred că am avut o prezență romanească atât de concentrată în doar câteva lui la Paris și nu numai.

Am avut peste 1000 de articole în presă despre România, toate pozitive. Și știți cât de greu este să se scrie despre tine și să se scrie și de bine.

Apoi mai există ceva când vorbești despre relația româno – franceză, este acea relație extraordinară între oameni. Și asta nu este o vorbă în vânt, pentru că România este țara europeană, după Germania, cu care Franța are cele mai multe operațiuni de cooperare descentralizată, de înfrățire. Adică orașe și sate din România care au proiecte cu sate, cu comune din Franța.

Parisul este plin de atracții, le știm. Și poate multora ni se par clisee. Arcul de Triumf, Muzeul Louvre, Moulin Rouge, Turnul Eiffel… Și totuși, dincolo de ele, cum este o dimineață în care te trezești într-unul dintre cele mai frumoase palate din Paris, iar pe geam se vede Turnul Eiffel?

De fapt, în față văd acum un bulevard. Dar este adevărat, Turnul Eiffel este la 6-7 minute de mers pe jos și într-adevăr din grădină se vede vârful turnului dacă te duci într-un loc anume, iar dacă ne urcăm pe acoperișul ambasadei vedem focurile de artificii din 14 iulie.

Astfel, să vă spun câteva cuvinte despre acest palat, pe care România l-a cumpărat în 1939, aș spune că este una dintre cele mai frumoase clădiri din Paris. A fost creat, a fost imaginat de o femeie, contesa Martine-Marie-Pol de Béhague care era foarte bogată și care a avut trei pasiuni în viață: să colecționeze artă, să călătoarească și să se înconjoare de artiști.

Ea a construit acest palat eclectic în care fiecare salon este diferit, într-o parte ai putea de exemplu să crezi că ești la Peleș pentru că este o scară circulară de lemn, în alta găsești un salon Rococo, atât de tipic pentru Franța secolului al XIX-lea, în altă parte este un salon de marmură, deci poți spune că ești într-un palazzo din Italia și în plus este singura ambasadă din Paris care are un teatru.

Un teatru în adevăratul sens al cuvântului, o sală foarte mare de aproape 300 de locuri, o sală de tip bizantin, chiar așa îi și spunem Sala Bizantină, în care organizăm, atunci când nu este pandemie, spectacole, proiecții de film. Trebuie știut că este o sală istorică, atunci când a fost terminată în 1905 era cea mai mare sală privată de teatru din Paris, unde s-au întâmplat lucruri excepționale, a dansat Isadora Duncan în 1909 și tot aici a avut loc în primă audiție recviemul lui Gabriel Fauré. Prin acestă sală au trecut Marcel Proust, Paul Valéry, Auguste Rodin. Sau mai târziu Brâncuși și Enescu, dacă veți căuta numele lor pe Google îi veți vedea alături în această ambasadă în 1947.

Aveți trasee preferate de promenadă?

Cel mai mult aș spune că mă plimb pe aici prin cartier, care este unul dintre cele mai frumoase din Paris. Cartierul înseamnă Champ de Mars, Domul Invalizilor, o parte din cheiul Senei.

Când mă îndepărtez de cartier îmi place să mă plimb în Le Marais sau în cartierul Latin. Dar cred că cel mai mult îmi place să mă plimb prin Montmartre. Este și cartierul pe care-l și cunosc cel mai bine pentru că atunci când nu eram în această funcție și veneam la Paris stăteam la un prieten în Montmartre.

Merg până acolo cu autobuzul, urc cu funicularul până în vârful dealului, acolo unde este biserica Sacré-Cœur, stau câteva zeci de minute și mă uit cât de frumos este Parisul, apoi cobor pe străduțe, prin locurile prin care au fost Van Gogh, Toulouse Lautrec, Utrillo, mă mai opresc la Maison Rose sau Moulin de la Galette, care acum sunt restaurante și trec pe lângă un cabaret care era celebru la începutul secolului XX, Le Lapin Agile.

Mă mai uit la vița de vie din Montmartre, este singurul loc din Paris unde se produce vin, sunt vreo două hectare, nu e mult. Se produce un vin care, sigur, nu este cel mai bun, dar este din Paris din Montmartre. Mă mai opresc în Place Des Abbesses, apoi o iau în jos pe Rue des Martyrs, unde se afla și libraria mea preferată, Vendredi, și acolo stau cel puțin o oră de vorbă cu librarul Julien, despre care ai impresia că știe tot. Am aflat de autori români și mereu plec de la el cu câteva cărți de la el: istorie, romane, poezie. S-ar spune că pentru mine o dimineață petrecută în Montmartre este dimineața ideală în Paris.

Știu că pe lângă atelierul lui Brâncuși sau mormântul lui George Enescu din cimitirul Pere Lachaise, mai sunt și alte locuri în care au trăit români. Unul dintre ele ar fi casa în care a locuit cuplul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca. Puteți recomanda, în Paris, un traseu 100% românesc?

Putem face mai multe trasee sută la sută românești în Paris. Și, de altfel, când am avut președinția română a Consiliului Uniunii Europene acum doi ani, am făcut o predare de ștafetă de la colegul austriac și, pe lângă lucrurile importane, cu semnificație pentru țara sa, chiar am găsit o clădire comună, clădirea din Montmartre unde a locuit Tristan Tzara și care fusese creată de Adolf Loos, mare arhitect austriac, creatorul arhitecturii moderne din Austria.

Aș spune că sunt zeci, poate sute de locuri de memorie pentru români în Paris și acum cativa ani am creat cu colegii de la ICR și cu niște tineri care lucrează în sectorul IT, o aplicatie care se numeste CELEBRO, în care sunt marcate locurile prin care au trecut, pe unde au trăit români.

Evident, există Theatre de la Huchette, în Cartierul Latin, unde, de aproximativ 60 de ani, se joacă în fiecare seară Cântăreața Cheală și Lecția lui Ionesco, există statuia lui Eminescu lângă Catedrala Ortodoxă Română pe strada Jean de Beauvais.

Există Place de Furstenberg, cu celebra fotografie “Mircea Eliade, Ionesco și Cioran”. Apropos, îl cunosc destul de bine pe fotograf, care venea din când în când aici, la ambasadă, când mai organizam evenimente. Există, așa cum spuneați foarte bine, Casa Ierunca-Lovinescu, renovată acum câțiva ani de Statul român, unde stau acum în fiecare an studenți.

Mai există un loc de neratat pentru orice român care trece prin Paris, este atelierul lui Brâncuși recreat chiar în fața Centrului Pompidou, de unde ai impresia că sculptorul a plecat în urmă cu cinci minute. Nu departe de acest atelier găsești statuia lui Paul Celan, inaugurată acum câțiva ani.

Mai putem spune de Piața Anna de Noailles, există multe plăci comemorative care arată locuri pe unde au stat români, și poate că acțiunea de care sunt cel mai mândru, dacă-mi permiteți această lipsă de modestie, este faptul că am reușit să dăm numele Reginei Maria unei bucăți din Cheiul Senei. Este o porțiune superbă, situată chiar în fața Turnului Eiffel, am lucrat ani de zile cu Primăria Parisului și cu Primăria din Arondismentul VII pentru ca acest lucru să se poată întâmpla, și astăzi unul dintre cele mai frumoase locuri din Paris poartă numele Reginei Maria.

Domnule Ambasador Luca Niculescu, știu că sunteți un mare amator de muzică și în special de cea rock. Cum la Europa FM este vara recomandărilor, care este albumul muzical pe care l-ați împărți cu ascultătorii?

Este, poate, cea mai grea întrebare din această discuție pe care o avem, pentru că e atât de multă muzică bună în lume. Dacă-mi permiteți, o să trișez puțin și o să propun o compilație, o coloană sonoră apărută acum 12 ani, “The Boat That Rocked”, care ne-a plăcut amândurora, pentru că vorbește despre pasiunea noastră comună pentru radio.

Este despre un radio pirat situat pe un vapor lângă Marea Britanie la sfârșitul anilor ‘60 și pe coloana sonoră a acestui film care a apărut pe două discuri găsești muzică formidabilă: Jimi Hendrix, Cat Stevens, The Who, Cream, Otis Redding. Este, poate, perioada în care s-a făcut cea mai bună muzică, dar nu-mi permit să spun asta în fața unui specialist ca Mihai Dinu.

Domnule Ambasador, rigoarea jurnalistică v-a învățat de spuneți mult în cuvinte puține. Care este cea mai scurtă descrierea pe care o puteți face Parisului?

Nici asta nu e o întrebare ușoară, pentru că Parisul e atât de vast și are atâtea fațete și atâtea straturi. Dacă-mi permiteți, iar o să trișez puțin, o să folosesc două citate.

Unul din Hemingway, care a trăit aici și a scris cu multă vitalitate despre Paris, și spunea ceva de genul “dacă ai locuit de tânăr la Paris, oriunde vei merge în lumea asta, vei păstra Parisul în tine, pentru că Parisul este o sărbătoare”.

Și mai am un alt citat, din Emil Cioran, care a apărut recent într-o colecție de benzi desenate, o carte de benzi desenate cu aforismele lui și spune cam așa „nu putem trăi decât la Paris, pentru că este singurul loc în care merită să-ți ratezi viața”. Eu n-aș spune chiar așa, aș spune că este o experiență extraordinară să poți trăi la Paris, iar pentru mine Parisul este un oraș-lume.

Foto: Ambasada României în Republica Franceză

X